Despre neajunsurile unui eu melancolic
Poezia relaxează și înmoaie sufletul cu emoție. Îți dă speranță sau răspunsuri la propriile dileme interioare. Așa face și volumul Dincoace, în suflet de Ioana Bena (Editura Lebăda Neagră, 2024), ce în doar 100 de pagini cuprinde o lume-ntreagă, o inimă ce bate liric și îi transmite cititorului un mănunchi de sentimente și trăiri.
„Cum își duce o zi de vară plinul
Și trece în sine
În asfințit.
Ce cuminte moare o dragoste mare.”
Sinele și ale sale simțiri de tot felul este în centrul acestor poeme. Fericirea își face loc printre regrete, totul fiind amestecat într-o mare melancolică în care cu toții ne îmbăiem la un moment dat. Relația cu cei din jur, cu mama sau cu Dumnezeu este pusă sub lupă de către un eu liric care caută alinare printre destăinuirile ascunse.
Versurile, neîngrădite de exigențele rimei, își găsesc ritmul cu ajutorul nivelului crescut de vulnerabilitate. Nu ai cum să nu te regăsești, măcar într-o parte a acestor poezii, universul imaginat fiind izvorât din cotidianul nostru, al tuturor.
„Tare mi-aș dori o zi în care să nu fiu,
O zi în care să nu mă mai descopăr
Atât de încăpățânat aceeași,
Atât de puțin eu.”
Pentru mine, poezia Ioanei Bena este la fel de puternică precum proza ei, volumul de debut Recurs la trecut. Jurnal sucit (Editura Lebăda Neagră, 2023) având o scriere metaforică și melodioasă. Cred că aceste două cărți se completează reciproc, una fiind continuarea firească a celeilalte, fără a avea neapărat o ordine anume.
Ioana Bena este o voce lirică care transmite emoție atât prin poezie, cât și prin proză, așa că este de pus pe listă pentru momentele când mintea are nevoie de o descrețire, de un pansament blând și sincer.
Leave a comment