Despre primul spectacol lectură Din Parfumerie {Dramaturgie: FRICI

(Emilia Toma)

Îmi este frică să scriu despre FRICI, dar, până la urmă, scriu. E ce m-a învățat acest spectacol, în primul rând. M-am temut să scriu și pentru că m-am depărtat de teatru vreme îndelungată și nu mă simțeam în măsură. Era o vreme când citeam mult teatru și când, cinci zile pe an, în fiecare an, eram nelipsită de la Zilele Thaliei (iar Teatrul din Focșani era după renovare pe vremea aia, un monument cultural pe care l-am iubit ca pe nimeni
altul într-o perioadă în care singurele mele distracții erau lectura, concertele trupelor locale de rock alternativ și, se-nțelege, teatrul). Nu mai fusesem la o piesă dinainte de pandemie, chiar cu mult înainte de asta, nici n-aș da vina pe evenimentele din perioada sus menționată pentru faptul că n-am mai frecventat teatrele bucureștene. Dar, până la urmă, de ce să nu scriu despre FRICI dacă aici am regăsit emoția vie pe care mi-o oferea mai demult arta dramatică? O regăsire emoționantă într-o căsuță ce emană artă și prietenie prin toate crăpăturile, casa în care a locuit scriitoarea Silvia Kerim.
Spectacolul lectură FRICI a fost pentru mine un declanșator. Tema centrală a piesei – trauma – s-a potrivit mănușă intereselor mele scriitoricești din prezent, iar subtemele abordate – atât de diferite încât mă gândeam în timpul spectacolului că e imposibil ca cineva din public să nu se regăsească – au adus consistență și precizie într-o artă de care, aparent, uitasem. Cu greu mi-am dat seama dacă mi-a placut spectacolul în sine, cu subiectul social, psihologic și psihosocial la un loc sau ideea de joc (și joacă), de dialog, monolog, trăire, tăcere și suspans pe care le aduce arta asta la pachet, indiferent de temele scoase în evidență. Încă nu m-am hotărât ce m-a mișcat atât de tare, dar știu că am ieșit din sală cu ochii în lacrimi – și contactul vizual avut cu actrițele și dramaturga Ana Sorina Corneanu în timpul aplauzelor prelungite a contribuit consistent la emoțiile mele.
Asociația Hearth găzduiește evenimentele DIN PARFUMERIE {DRAMATURGIE ca parte din proiectul 7ARTE7ZILE cu scopul de a promova dramaturgia contemporană. Spectacolul lectură FRICI mi-a redeschis apetitul, dar m-a și convins că merită să fie transformat într-un spectacol montat pe o scenă mare. Piesele puse în scenă în căsuța de pe Strada Parfumului 19 merită să fie auzite și duse mai departe. Evenimentele continuă să aibă loc cu găzduirea Asociației Hearth al cărei program este de găsit pe site-ul asociației (asociatiahearth.ro) sau pe paginile de Facebook (Hearth) și Instagram (asociatia_hearth).


Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *