[dus-] [-întors] de Sorin Smărăndescu

dus-

scriam ca și cum toate cuvintele mi-ar fi fost necunoscute

te transcriam cu încrâncenare la un moment dat

am crezut că o să pot vinde tot ce smulgeam

din tine la lumină surâsurile impredictibile

feliile de piper zemurile ușoare prelinse pe barbă

și nu-mi păsa de nimic ți-am rămas

cel mai devotat extirpator de fraze

nimic din ce-ți aparținea nu mi-a scăpat neatins

nu mai erai propriul tău personaj

doar mintea mea

un eșec

---

-întors

acasă de obicei

calc pe dale ca pe struguri mă afund

în pieptul molatic al grădinii regăsesc mirosurile

nerăbdarea câinelui corpul absent al pisicii

nu te văd înseamnă ieri

nu te simt nu mai înseamnă nimic

nimicul ăsta care mă așteaptă așezat cuminte

pe prag cu capul sprijinit de tocul ușii

cel mai tandru suvenir pe care l-aș fi putut spera

de la tine despre tot

ce nu s-a întâmplat între noi vreodată

îmi ascult pașii cum intră în casă

ușa închisă după ei când se opresc pe gresia caldă

de sus pe umeri fâșii de lumină filtrate prin perdea

mă întind iar să-mi îmbrățișez umbra

înainte să o spulbere zgomotul străzii

înciudat

---