[erai jumătate tu jumătate altul] și [erai jumătate tu jumătate altul II]
erai jumătate tu jumătate altul
jumătate tu stă pe balconul nostru verde
citește povestioarele Samantei Schweblin
două vrăbiuțe se ceartă pe un chiștoc galben
privesc prin perdea cum somnolența felinarului tihnă aduce. din când în când mâna dreaptă acoperă buzele. râzi în spatele paravanului. sorbi din paharul cu havana și cola.
eu mă gândesc doar la cât de mult urăsc gestul tău feminin de-a râde în palmă.
în stânga, lumina laptopului ațipește deasupra păturii
din față, prin ferestrele mari pătrunde apusul ca un prieten ce nu întârzie niciodată la masă.
îți vei ridica fruntea fără teamă. vei urla în camera interioară
absența ta diluează prezența celuilalt
tristețea împunge inima ca un colț de unghie
prind imaginile și le înfășor în jurul celor două gâturi ale mele.
gâtul lui acum, gâtul lui mâine și ele strâng ca un fular plin de ură când mă revăd
în bucătărie învârtind în pastele cu creveți cumpărați de la Selgros.
în sufragerie țopăind în tricoul tău oribil cu cap de mort.
în dormitor rostind noi suntem diferiți. noi nu ne vom părăsi niciodată. vom juca șah sparți și-l vom asculta până murim pe David Attenborough.
dar strânsoarea nu-i decât un vis
în care încă mai suntem împreună
și-atunci chiștoacele de pe cadă, bilețelele verzi, promisiunile dintre noi dispar de parcă n-am fi fost. la fel și gestul tău muieresc pe care acum l-aș îndrăgi dacă l-aș revedea
dragostea e ca impulsul de-a râcâi eticheta. după ce dispare, rămân dâre de
lipici pe tine.
erai jumătate tu jumătate altul II
jumătate altul stă în cadă până apa se răcește în întuneric
fumează țigară după țigară
din colțul tavanului burta unui paianjen domestic strălucește colegul țese în pace
doar pulpele doar flacăra lumânării mai mișcă
capacul toaletei se izbește eu nu iubesc nici pe altul, dar nici pe tine
iubesc soarele care transpiră carnea tristețea emanată de-o trotinetă părăsită
și mai ales gropile, gropile cele mai albastre în care cad în fiecare zi de vineri
jumătate altul nu înțelege. mă trage spre sine
ca pe-o sacoșă de rafie fără mânere
ca pe un camarad lovit de nebunie
știi, n-am cui să-i mai spun, dar
cea mai frumoasă seară din viața mea a fost cea în care tu te-ai îmbrăcat cu pijamalele mele și eu cu ale tale.
mirare.
cea mai frumoasă seară din viața mea are coaiele strânse într-un satin roz. falsăm împreună
Slightly hungover Slightly hungover of you.
mirare.
cea mai frumoasă seară din viața mea e cea în care din spatele perdelei conștientizez în camera interioară că
absența ta diluează prezența celuilalt
tristețea împunge inima ca un colț de unghie
cea mai frumoasă seară din viața mea e cea în care eu îmbrăcată și jumătate tu jumătate altul
stăm ca două lipitori în cadă. apa răcită, întunericul țigară după țigară, colțul tavanului, burta paianjenului domestic
pleznește
atâția copii țigară țigară
Slightly hungover
seară frumoasă mai cea apă în sine trage-mă. înțelege nu altul jumătate tu. gropile ales dar mai părăsită trotinetă de o emanată tristețe
carnea transpiră care soarele iubesc
întuneric.
Leave a comment