Erori de manevrare
*
Trebuia să mă rog. Mai mult, mai intens, cu mai multă credință. Priapismul meu nu putea trece decât cu rugăciune puternică. M-am flagelat îndelung, dar, în mod surprinzător, fiecare lovitură mai tare mă excita, resimțind-o ca pe niște unghii lungi și puternice, care-mi lasă brazde adânci pe spate, de pe ceafă până spre fund. Am făcut dușuri reci, am donat sânge, m-am izolate de lume, am renunțat la internet, dar degeaba. Absolut nimic nu a funcționat. Penisul meu se încăpățâna, prin voință proprie, să rămână erect, ca un soldat neînfricat pornind naiv la cel mai cumplit război. Și deja obosisem și fizic, și mental, și spiritual să mă masturbez compulsiv de trei-cinci ori pe zi, ca la un program de mese cu tot cu gustări.
Am căzut în genunchi și am început să mă rog. Pentru a mă putea concentra mai bine și pentru a mă feri cât mai mult de ispită, mi-am chemat și îngerul păzitor, cel care m-a primit în grijă de la botez, dacă nu chiar de la naștere, să nu mă lase la greu, pentru că abia acum simțeam că într-adevăr am dat de greu. M-am rugat mult, am zis toate rugăciunile pe care le învățasem pe de rost de la bunici, de la părinți, de la biserică, de la școală, apoi am continuiat cu rugăciuni personale în care am înșirat ca în transă toate durerile și doleanțele mele; m-am rugat să scap de ispită, de boală, de durerea dintre picioare, să pot dormi și pe burtă, nu doar pe spate sau într-o parte, m-am rugat chiar să îmi dea Multmilostivul pacea minții, gânduri curate, de sfințenie. Și când am simțit că am epuizat absolut toate rugăciunile știute și inventante, dar trupul meu era tot ca o torță vie, mi-am trimis îngerul să-mi ducă el, personal, rugăciunea la cer. În fond, asta este una dintre atribuțiile lui, conform Bibliei și tradiției bisericești. Cum s-ar spune, face parte din fișa postului.
Acesta s-a executat imediat, dar din neatenție, că doar prin însăși natura sa este mereu cu capul în nori, a luat cu el, odată cu rugăciunile mele, și gândul erect, care nu mă părăsise niciun moment. Cine știe cum i s-o fi agățat de aripi.
În cer, pe când se înălța tot mai sus, s-a intersectat cu îngerii care duceau rugăciunile călugărilor de la mănăstirea de la marginea orașului și din neatenție a scăpat dintre aripi gândul meu pervers, care a căzut din înaltul tăriei direct asupra bieților monahi asceți, care reușiseră de ceva vreme, să se țină, fiecare în parte, departe de gândul la cele trupești.
*
În celălalt capăt al orașului, tu te rugai la fel ca mine să scapi de fierbințeala permanentă din vintre. Și tu ți-ai chemat îngerul în ajutor, să îți fie pavăză puternică în fața ispitelor carnale. Și tu l-ai trimis apoi cu rugăciunile făcute sul la Cel de Sus. Și bineînțeles că, dovadă că până și îngerii noștri sunt suflete pereche, și îngerul tău, la fel de aiurit și aerian ca al meu, a luat către ceruri și gândul tău cel aprins și în veci nestins, și când a întâlnit în drumul spre Tronul Ceresc îngerii ce duceau rugile maicilor de la cealaltă mănăstire, din celălalt capăt al orașului, l-a scăpat dintre aripi direct deasupra bietelor ascete neprihănite.
*
Noi am căzut epuizați de rugăciune, fiecare în camera lui, pe covorul pătat de dragoste.
Dar călugării și maicile au sărit în miezul nopții gardul preacinstitelor așezăminte și se caută nebuni prin oraș unii pe alții chiar cu pofta cu care ne-am tot căutat noi din prima seară până ieri.
Leave a comment