Fracturi invizibile

(Cristian Vicol)

La 24 martie 1999 rachete de croazieră NAT O au lovit Serbia. Aveam 11 ani, iar tata m-a trezit să îmi arate la televizor, în direct, bombardarea Belgradului. Nu prea înțelegeam ce se petrece și îmi era somn, dar i-am simțit surescitarea – două forțe se luptau în el: era proamerican convins (plânsese în timpul vizitei lui Clinton în România), dar avea mulți prieteni sârbi (ca toți timișorenii), printre care, pe atunci, și pe vecinul de deasupra, pe Rada, care mă plimba prin cartier cu autobuzul, și pe Mia, soția lui, asistentă medicală, care îmi făcea injecții când eram bolnav. (…)

Pentru a citi tot articolul dă click aici.