[Frânghii de dragoste] de Teofana Elena Varga

Frânghii de dragoste

Atârnă și se țin strâns de cer

Legământului ambiguu au căzut pradă, precum un prizonier

Aripi rupte de fulgii albi, reci.

Ce credeam că-mi sunt giulgiul sacramental al interiorului pe veci.

S-au împrăștiat cam repede mugurii abia înfloriți.

Corbii și-au făcut cuib, a rămas o casă pustiită, cu păianjeni, cioburi sparte

Praf e peste tot, chipuri false în oglinzi.

E părăsită.

Se mai aude doar freamătul crengilor,

Împrejur.

S-au dus spre cer râsetele, șoaptele candide în amurg,

S-au dus fără remușcări, suflete.

Și cad, cad, cad, de sus te năpădesc zâne albe

Te scufundă, greoi te făuresc, pe umeri îți cad durerile unei omenești țărâne.

Planeta Babel