Frica.

De la fricile mărunte, de zi cu zi, pe care nici nu le mai catalogăm astfel, până la fobii care ne împiedică să trăim în societate, la pandemie și, nu în ultimul rând, la război.

---

­­­­What is fear? Fear is the shake in my own laugh when I tell my friends&family I now have a literal war story. Fear is the waiver in my student’s voice when she tells me she really is scared for herself and her family. It’s the flinch I make when I hear a siren sound or a cork pop. It’s the beats of my heart as I wait for the news to load. Fear is the goodbye that may be a farewell.

Ce înseamnă frica? E atunci când îți tremură râsul când le spui prietenilor&rudelor că acum ai trăit o adevărată poveste de război. E disperarea din vocea studentei mele atunci când îmi spune că se teme pentru ea și familia ei. E atunci când aud o sirenă sau un dop pocnind și tresar. E bătaia inimii mele atunci când aștept să se încarce pagina de știri. Frica e un la revedere, care poate fi adio. – Lucinda Charlotte Ray (USA, Indiana, studentă Fulbright: Asistent didactic, Universitatea din Tiraspol, Republica Moldova); trad.: Cristina Dicusar

---

Mi-e teamă să scriu despre frică fiindcă e posibil ca, făcând asta, să-mi pierd curajul. Nu vreau să bag în seamă frica, iar scrisul tocmai asta face: întețește. Vulnerabilizează. Mărește pulsul, pompează și mai tare sânge, dă bătăi de cap. Când simt că-mi dă târcoale frica, nu scriu despre ea. Citesc, ca s-o derutez și să se care. Funcționează, uneori. Alteori, citesc aceleași rânduri și nu înțeleg de ce nu înaintez, de ce insist atâta pe ele. De fapt, intuiesc de ce, dar nu vreau să recunosc. Și trec mai departe. Am trăit și frica de moarte, am trăit și curajul nebun, în care moartea n-a mai contat. Un proverb maghiar sună așa: „Mai bine să-mi fie frică decât mă sperii.” Ciudat, nu? Da, dar cine știe de ce ești în stare când te sperii? Nimeni, nici măcar tu. – Robert Șerban

---

(…)

---

Pentru a citi tot articolul dă click aici.

---