Fricile cu care nu ne naștem

Înșir în minte toți morții familiei
Ca și cum doar așa m-aș putea ancora în realitate
Strig prezența cu teama să nu apară vreunul nou
Așa începe rugăciunea aproape în fiecare seară
Și nu-mi dau seama cum ajung iar acolo
Am încetat să mă rog pentru mine
Ca și cum dacă o fac dau dovadă de egoism
Și astfel nu merit să-mi spun ruga
Nici măcar să sper
Am încetat să sper
Convingându-mă că așa și doar așa o să se întâmple în sfârșit
Și surpriza aia o să țină loc de orice rugăciune spusă cu buze mărunte
Ziua uit că nu trebuie să sper
Iar florile și teii în drum spre metrou mă fac să zâmbesc

---

Suntem cu toții nebuni închiși într-un sanatoriu deplorabil
Avem în fața ochilor copii care trebuie să aibă grijă de frații și surorile mai mici
Orfani de mamă și de tată

Fără mâini, fără picioare
După ce au privit cum forțele israeliene le-au împușcat părinții
Le-au tăiat burțile mamelor însărcinate
Le-au aruncat frații nenăscuți, încă legați de-un cordon ombilical nehrănitor

Suntem cu toții la circ și dăm inimioare și aplaudăm
Fără să ne dăm seama că ne aflăm în ring cu leul fără de stăpân

Suntem lipsiți de orice ne-ar putea face să redevenim oameni
Am uitat că suferința înrăiește
Ne-am obișnuit cu durerea

Privim prin ecranele telefoanelor ororile omenirii
Nu ni se întâmplă nouă
Sunt departe
Și pare că ne uităm la un film de groază care se derulează fără încetare în fața ochilor noștri
Mergem la culcare
Fără vreo teamă aparentă
Și ne trezim în flăcările care au cuprins rafah

O căutăm frenetic pe bisan și facem calculul de la ce oră nu a mai postat nimic
Vedem un tată că-și poartă în brațe copilul fără cap fără membre
O bucată de carne învelită într-o salopetă murdară

Și încă nu ne-am trezit

---