[Furnici], [Chatelaine] și [Tipologie]

Furnici

Nu știu de ce a trebuit să

mănânc furnici prin anii ’90

peste tot au intrat

în apartamentul bunicii mele

din Piața Mihai Viteazul

am băgat pâinea în frigider

și când o scoteam mișuna de furnici

mama lor de insecte haine

sau nici nu se vedeau

doar bănuiam că sunt peste tot

mușcam din felie și apărea una

dar de fapt nu era singură niciodată

furnici peste tot

salam cu furnici gem cu furnici

nu erau chimicale ca azi

nu aveam salariu ca azi

ieri s-au urcat pe mine vreo trei

când ne-am întors de la Bistrița

poezia e la Bistrița furnicile sunt la București

viața are folderele ei

iar eu madlena mea

furnicile îmi declanșează amintiri

à la chasse du temps perdu

---

Chatelaine

Am tot căutat numele tău în mine:

Cio-Cio-San, Charlotte Gainsbourg

– niciunul nu mi s-a părut

destul de personalizat,

niciunul nu părea că te caracterizează,

niciunul nu mi-a dat senzația

că te-am captat într-un cuvânt,

cu iubirea mea pentru tine,

cu formidabila ta ființă.

Și dintr-odată, ca fulgerul,

m-a rănit adevărul:

La Petite Chatelaine, asta ești,

o micuță mare, uriașă,

fiind pe pământ și venind din cer de fapt.

Tu ești văpaia mea cu grai,

Chatelaine mea frumoasă,

ființa și timpul care mi s-a dat.

---

Tipologie

Nu știu, oare există vreun animal

care se formează pe el însuși?

Vezi, mă tot uit la Nat Geo Wild

și totuși nu-mi dau seama.

Renașterea ar fi poate mai ușoară,

pasărea phoenix, te invidiez!

Dar eu trăiesc și te iubesc de mă doare,

și mă formez ca pe un vas de lut

ce sunt să te înțeleg și

să fiu demn de tine

să nu mai fiu provincialul

care se amăgește că

dragostea e un drum asfaltat

mereu dinainte și noi n-avem

nimic de lucru la ea.

Sau la el, că e drum.

Trăind iubirea, o sufăr

și mă ard, și toate astea

numai pentru tine.

Un Icar care arde mereu

și trăiește totuși – asta sunt.

Iar tu, soarele meu.

---