Gabriela Feceoru în dialog cu Romeo Aurelian Ilie
Dragă Gabriela, în foarte scurt timp îți va apărea, la editura Rocart, un nou volum de poeme, al cincilea, intitulat Grădina Jucăriilor Pierdute, realizare pentru care aș dori în primul rând să te felicit din toată inima. Te-aș ruga, pentru început să ne spui câte ceva despre acest nou volum: care este geneza sa, ce aduce el nou, ce teme te-au inspirat să scrii, ce zbateri ai așezat între copertele acestei cărți?
Dragă Romeo, mulțumesc pentru deschiderea cu care ai venit către mine și pentru felul în care le acorzi prețuire vocilor feminine de pe scena literaturii actuale, te urmăresc și observ că ții foarte mult la cotele de gen și la egalitatea de drepturi, iar eu apreciez aceste aspecte enorm, e motivul pentru care sunt aici.
Grădina Jucăriilor Pierdute este o grădină în spatele unui bloc în Lviv, eu am găsit-o când am fost în Ucraina invitată la Festivalul Literar Authors’ Reading Month, în vara lui 2019. Aveam să aflu că aici sunt aduse jucăriile pe care copii le-au pierdut de către cei care le găsesc. Copiii, de fapt, nu le pierd, le scapă din mâini când sunt răpiți sau uciși, ei sunt victime colaterale ale războiului, pui de oameni fără vreo vină. Erau trenulețe, tancuri, păpuși, ursuleți și alte jucării, într-un număr mare. Au fost imagini care nu m-au lăsat să mai dorm, sunt și eu mamă. Am scris cartea pe care am numit-o după numele acestei grădini, Grădina jucăriilor pierdute, stă să apară la editura Rocart. Este o carte scrisă cu gândul la toți copiii, pe care aș fi vrut să îi salvez. Copiii se nasc pentru a fi fericiți și ocrotiți, a se juca și a primi iubire, iar jucăriile lor trebuie și ele să fie ocrotite, jucăriile constituie elementele universului copiilor.
Recent ai fost prezentă, la Timișoara, la FILTM, Festivalul Internațional de Literatură Timișoara. Ai fost în playlist cu nume mari din literatura română și universală, cum ar fi, spre exemplu, Mircea Cărtărescu. Ce a însemnat pentru tine, invitația și prezența la acest festival? Cu ce gânduri și cu ce vibe te-ai întors de la Timișoara?
Într-adevăr, Robert Șerban mi-a lansat invitația la FILTM. Îi sunt recunoascătoare și cred în forța sa de a mișca lucrurile și de a face lucruri uimitoare, de a acorda valoare expresiei altor scriitori. A reușit în ediția aceasta, ediția a XIV-a, alături de frumoasa echipă a acestui festival să adune scriitori bine cotați, dar m-a bucurat să fiu acolo, am ascultat și am privit cu admirație. Am reîntâlnit prieteni la Timișoara și am dăruit cartea mea Aștept primăvara și vine – Dragoș, o carte pe care o știi, a apărut în 2022 la editura Casa de pariuri literare. Am citit poeme protest despre problemele de la Petroșani. Publicul a aplaudat.
Știu că de câteva luni bune, te-ai mutat cu fiul tău, Zian, la Petroșani, în orașul părinților tăi. Este un oraș recunoscut în mare parte pentru tradiția sa în industria mineritului. Cum s-a adaptat o poetă, un om de cultură, aici? Există și cultură la Petroșani? Se poate vorbi despre o exploatare și a cuvântului, nu doar a cărbunelui?
Într-adevăr, m-am mutat la Petroșani, m-am adaptat destul de rapid, la fel și fiul meu, Zian. Îi place viața lui de acum. Cât despre spațiul cultural, deși au fost câteva încercări de adaptare aici, îmi pare că libertatea de expresie este puternic restrânsă, aveam să aflu motivele, mai târziu, întotdeauna, noi știm, regimul politic poate avea o anume greutate, în acest caz regimul politic viciază consecvent mediul cultural, totul este controlat, cei mai mulți sunt aserviți politic, nu-i învinovățesc, pentru un loc cald, nu prea au de ales. Tac, aprobă, calcă în picioare oameni ca mine și prosperă. Bravo lor, eu nu pot face așa ceva.
O să mai rămânem puțin la Petroșani, pentru că vreau să îmi spui ceva mai pe larg, cum este viața ta aici? Ce bucurii și satisfacții ai și ce dificultăți întâmpini. Și dacă, una peste alta, consideri mutarea în Petroșani ca fiind o mișcare bună sau dimpotrivă.
Îmi plac munții care înconjoară depresiunea, de fapt, de la geamul apartamentului meu pot să văd o turmă de oi care paște în pace. Mă liniștește peisajul verde, îmi plac crestele munților iarna, albe, orașul învăluit în ceață. Orașul a fost îngropat, din păcate. Locuri de muncă nu au fost generate, investitorii au fost prea puțini atrași, minele se închid, e în declin, se încep lucrări de către administrație, nu se finalizează sau se finalizează tardiv. Din motivele acestea oamenii sunt blocați. Au nevoie de locuri de muncă pentru a-și plăti taxele și necesarul vieții. Se vorbește despre un flux de depopulare. Oamenii își părăsesc casele și pleacă. Eu nu am muncit niciodată în Petroșani, pe mine Petroșani m-a primit cu destul de multă ostilitate. Niciodată n-am fost deservită vreunui climat politic, asta n-a plăcut. Am terminat niște contracte pe care le aveam, nu am găsit loc de muncă la Petroșani, deși vreo câteva luni am tot depus CV-uri, am observat că posturile și dacă se eliberează se ocupă într-un mod necunoscut mie. Așa că și eu, la fel ca alții, am ales să plec, voi certifica ceva în următoarea perioadă. La Petroșani este un fel de Diavol nevăzut. Bântuie și își face treaba, cum se vede, nestingherit.
Pe Facebook, la secțiunea „prezentare”, ai scris mai întâi „Feministă radicală” și abia apoi „Poetă”. De ce ai ales această ordine? Consideri că te definește mai mult aderarea la feminism, decât poezia? Sau altfel spus, ce reprezintă pentru tine, statutul de „Feministă radicală”?
Sunt feministă radicală, plec din orice loc care îmi lezează libertățile, nu cred că trebuie să tolerez agresivitatea, lipsa de bun-simț, neseriozitatea și nu-mi negociez drepturile. Acum știu că am dreptul să spun ce cred, fără a fi taxată, că fiind absolut autonomă, nu trebuie să-mi pun gaj propria viață, sunt o femeie liberă, am cumpărat un apartament, l-am tencuit cu mâinile mele, l-am renovat. Acum, după toate astea, am alături de mine oameni care cred că țin la mine, de obicei mă uit la faptele lor din fiecare zi. Am învățat să renunț rapid la oamenii care nu-mi oferă empatie, ajutor și reciprocitate, eu sunt omul căruia îi pasă, dar vine un moment greu în viața asta când pui capăt oricărei metehne. Tot ce nu mă ajută, mă blochează. N-am nevoie de multe cuvinte, de multe ori e nevoie de fapte. Dacă ești în necaz și un om deși știe prin ce treci nu te ia de mână să treceți puntea, acel om indiferent cine este, renunță la tine atunci, așa că renunți și tu la el. Radicalismul meu se referă la a nu mai negocia ceea ce nu este de negociat. Îți pui problema radical: omul ăsta m-ar lăsa să mor într-o explozie și ar fugi să se salveze singur? Da. Eu am crescut în Petroșani, în Valea Jiului, la mine, din timp în timp se anunțau minerii morți în explozii. Știu bine despre ce vorbesc, sunt teme mari, vorbim la un nivel profund uman. Eu nu am lăsat pe nimeni în urmă, dar au fost în dreapta mea oameni care de la un punct și-au văzut doar problemele și interesele lor și au acționat total individualist. Am fost mereu pentru comunitate. Dacă cineva apropiat mie suferă, fac tot posibilul să aplanez acea suferință, mă pun în locul lui, empatizez, asta trebuie să facem toți, să ne întrebăm: „Oare eu în locul acestui om, ce aș fi făcut?” Dar e greu, mai ușor e să judeci și să închizi ușa.
Sunt poetă, adică scriu poezii, mă interesează dramele sociale, problemele oamenilor, aș vrea să aduc pacea și ocrotirea în lume, să hrănesc și să pun la loc ferit de soare și de frig oamenii. Nu știu cum să fac asta, cred că puterea mea este cuvântul și că vreau să fiu elementul de bine, așa că scriu. Poeziile mele nu vor salva lumea, dar vor media conflicte, sunt convinsă, a funcționat pentru mine, va funcționa pentru toți cei ce simt că au nevoie de așa ceva.
Iată-ne ajunși și la ultima întrebare. De regulă, aceasta era întrebarea „clișeu” despre ce anume mai pregătești în laboratorul tău literar. Dar pentru că am vorbit deja despre cartea care stă să apară, vom mai rămâne puțin în sfera politică. Și te-aș întreba dacă pentru tine, poezia trebuie să fie neapărat politică sau dacă ea devine politică doar circumstanțial, când problemele politice și/ sociale sunt atât de mari încât trebuie să contracarezi cu ceva, cu un mesaj puternic, transmis sub formă de poezie, de artă.
Poezia mea nu e politică, ea devine politică în funcție de circumstanțe, dacă la Petroșani, ziceam mediul este viciat politic, atunci e posibil ca și poezia despre acest loc să fie cu miză socială/ politică, să pledeze pentru dreptate și adevăr, pentru grija față de oameni. Ca structură, eu adorm după ce toți dorm, eu mănânc dacă toți ai mei sunt sătui, dacă așa sunt în familia mea, așa sunt și în afara familiei mele. Așa îi tratez pe toți oamenii și cred că toți oamenii merită un acoperiș, căldură și mâncare. Am văzut oameni care dorm pe jos la Petroșani. Aș vrea să înțelegem că tot ce se întâmplă la nivel macro, afectează micro, adică dacă un alt om doarme pe drum în frig și în foame, durerea lui, frigul și foamea ne vor afecta pe toți, în mod egal. Politicului de la Petroșani nu-i pasă dacă vei muri sau dacă vei trăi. Mie îmi pasă și acest lucru mă diferențiază de cei care sunt complici la traumele pe care le suferă petroșenenii în prezent. Eu nu mai cred în ierarhie și nu mai cred că unii sunt mai egali decât alții.
Grădina Jucăriilor Pierdute este o carte a noastră, a tuturor, cine nu a pierdut măcar o jucărie în viața sa?
Îți mulțumesc mult de tot pentru acest dialog deosebit de interesant și îți urez mult succes în continuare, în tot ceea ce îți propui să realizezi!
Salut clasa muncitoare și făcătorii de pace! Mulțumesc pentru interviu, Romeo!
Leave a comment