Haimanalele Literare în dialog cu Romeo Aurelian Ilie
Romeo Aurelian Ilie: Salutare, Vlad Mușat! Salutare, Marian Neguțu (a.k.a. Ghe Adacor/ Ghe Marian)! Sau altfel spus, Salutare, Haimananelor Literare! În primul rând vreau să vă mulțumesc pentru că ați acceptat să stăm puțin de vorbă despre ceea ce faceți voi. Pentru început, aș vrea să îmi povestiți cum a luat naștere proiectul Haimanale Literare și care a fost primul vostru proiect concret?
Salut! Ne-am gândit că Ploieștiul are nevoie de aer curat. Tot discutam despre „cum ar fi dacă?”, eram la o bere și… BINGO! Am găsit un nume pentru idee și lucrurile au început să se concretizeze. Contează foarte mult că suntem buni prieteni și ne respectăm. Suntem pe aceeași lungime și lățime de undă. Primul proiect a fost pagina online, pe care am crescut-o treptat, cu poeme și meme. Am pornit cu ideea de a aduce literatura în fața oamenilor într-un mod relaxat și cu umor și de a da șansa scriitorilor talentați să ajungă la public. Pe măsură ce pagina a crescut și lumea a început să ne cunoască, am pus în aplicare celelalte proiecte: întâlnirile cu scriitori și podcastul.
În anul 2023 ați demarat proiectul Podcast Haimanale Literare, din care au apărut până acum trei episoade foarte faine. Trebuie spus că acesta se desfășoară într-o locație specială, și anume în Muzeul Memorial Nichita Stănescu din Ploiești, altfel spus, casa în care a locuit marele poet. Cum v-a venit ideea pentru acest proiect și prin ce considerați că se diferențiază de restul podcasturilor literare de pe la noi?
Nu prea sunt podcasturi literare și am zis să fim noi primii. Glumim, desigur. Este nevoie ca oamenii să vadă și să asculte scriitorii, să vadă că sunt vii. Ca să-l parafrazăm pe Arghezi, să-i pipăie cu privirea și să urle: Subscribe! Literatura chiar e vie și se scrie foarte bine, în ciuda mediului politic și social vitreg. Trăim un moment de efervescență, mai ales în poezie. Scriitorii și traducătorii trebuie aduși în fața publicului, pentru că merită descoperiți. Iar vizibilitatea e crucială în această epocă a ochilor roșii.
Podcastul nostru se diferențiază prin faptul că avem ceva umor, care e borșul Magic din această ciorbă virtuală. Sper ca lumea să ne perceapă așa cum suntem, doi pasionați de literatură care respectă scriitorii, traducătorii, editorii și munca lor, și care vor să vadă frunțile fără tranșee. Ai văzut, avem și „Întâlnirile Haimanale Literare”, unde invitații noștri, scriitori foarte buni, se simt bine.
Îmi place să cred că proiectul podcastului va continua și în anul 2024. Nu o să vă cer să dați din casă și să devoalați numele următorului invitat însă vă provoc să îl descrieți sub formă de ghicitoare, astfel încât să fie o provocare și pentru cititorii noștri să îl descopere.
Dacă o zicem pe aia cu „mănăstire într-un picior…” crede lumea că e față bisericească. Avem o listă, dar o să facem episoade și fără invitat. Vrem să ne jucăm cât mai serios cu proiectul ăsta.
Am observat pe pagina voastră de Facebook și rubrica „Literatura, kit de supraviețuire”, susținută de tânăra poetă Ana-Maria Murariu, pe care, personal, o admir foarte mult. Este și Ana-Maria o Haimana oficială? Sau vă gândiți ca pe viitor să îi acordați acest „titlu”?
Este înscăunată! Ana-Maria ne ajută foarte mult cu rubrica ei, pentru că prezintă cărțile smart, dar, mai ales, cu empatie, un cuvânt de care ne agățăm cu dinții de lapte, în zilele noastre. Credem că superputerea Anei-Maria este că poate să scrie despre lucrurile pe care alții nu le simt și, apoi, când ți le arată, să te facă să te simți bucuros că le descoperi.
Întrebare individuală pentru Haimanaua Vlad: Tu ai publicat până acum două volume de poezie: La inaugurarea cimitirului de elefanți (debutul din 2020) și O lume-ntreagă la picioarele tale (2022), ambele apărute la editura Junimea din Iași, ambele bine primite de public. Pregătești un al treilea volum de poezie sau ai vreun alt proiect literar individual pentru 2024? Pentru că matematic, numărând din doi în doi, așa ar trebui, nu?
Vlad: Poezie am la sertar, dar mai aștept 2-3 ani. Pentru 2024 (Doamne ajută!) sper să vin cu niște proză ultrascurtă, o carte care să poată fi citită când se așteaptă trenul în gară. Mi-ar plăcea să scriu și proză scurtă, dar sunt, până acum, ca un jucător din liga județeană ce joacă împotriva lui Real Madrid… Cel mult știu să dau la țurloaie.
Întrebare individuală pentru Haimanaua Marian: La tine se complică puțin lucrurile pentru că tu ai publicat două cărți de facturi total diferite, o poveste pentru copii, Sfredeluș, porcul zburător (editura Sonia, 2018), pe care ai și ilustrat-o, și un volum de poezie experimentală, Straturi (editura frACTalia, 2018), apoi te-ai retras în umbră, publicând foarte sporadic în reviste, atât poezie, cât și proză. De asemenea, mai știu despre tine că activezi și ca artist plastic/ digital și că pe această linie te bucuri de succes mai degrabă în străinătate decât în țară. Întrebarea este: va fi 2024 anul întoarcerii lui Marian Neguțu/ Ghe Adacor/ Ghe Marian? Și dacă da, cu ce va lovi el și sub ce nume îl vom putea identifica în piața culturală?
Marian: De fapt, în 2019 am mai publicat o carte pentru copii: Nu mișca, nu respira, nu întreba! Aventura lui George în Siguropolis[1], care a fost, primită, de asemenea, foarte bine de public. N-aș spune că apoi m-am retras în umbră. Am devenit foarte selectiv cu aparițiile în reviste. Public cu plăcere în Familia, Steaua și alte câteva publicații și mă bucur că primesc reacții pozitive. Am continuat să scriu, doar că este mai greu cu publicatul cărților. Am un manuscris de poezie, unul de povestiri și unul de proză pentru copii, pe care sper totuși că le voi vedea publicate cât mai curând. Oricum, spun tuturor că anul 2024 este anul lui Marian și pare că am repetat atât de mult asta, că a intrat tuturor în cap. „N-o să se întâmple nimic rău în 2024, că e anul lui Marian”, am auzit pe cineva spunând și m-am amuzat teribil. Așa că și pe direcția asta cred că anul 2024 va fi anul lui Marian Neguțu. Pseudonimul Ghe Adacor este de domeniul trecutului de ceva vreme.
Revenim la întrebările „la comun”, și pentru că am invocat mai înainte „piața culturală”, v-aș întreba cum vedeți voi viitorul acesteia și bineînțeles, dacă aveți ceva soluții pe care să le „vindeți” celor ce ar trebui să le ia în calcul?
Credem că editurile și alți actori de pe piață fac bine ce fac, ne dăm seama că nu este deloc ușor. Uităm că suntem pe ultimul loc la cărți citite și că statul român nu se implică deloc, ba chiar face mișto de noi cu programe ca „România educată”. Nu vindem soluții, dar e clar că viitorul e al celor care se apropie de public, îl caută, nu al celor care așteaptă ca acesta să vină la ei. Pentru asta trebuie să te integrezi, să te apropii, să „deturnezi”.
Și ultima întrebare, cea clișeu: Ce mai au „în proiect” Haimanalele Literare pentru anul de grație 2024 și, bineînțeles, cu ce alte proiecte deja implementate veți merge mai departe?
Site, vom avea site! Neapărat trebuie să adunăm contentul ăla gustos și să-l punem pe un site făcut giugiuc. Avem, bineînțeles, gânduri mărețe, dar nu vrem să le spunem acum și să ne strângem singuri cu ușa. Încet, încet, în limita timpului disponibil, că doar amândoi avem joburi care ne ocupă muuuuult timp.
Îți mulțumim pentru întrebări și, prin intermediul tău, facem apel la pasionații de literatură să ne fie alături! Numai bine!
Vă mulțumesc și eu pentru timpul acordat! Pentru mine a fost o discuție foarte interesantă și sunt convins că și cititorii noștri vor fi de aceeași părere.
[1] Editura Cutiuța cu povești. (N. red.)
Leave a comment