[he loves me, he loves me not], [despre aproape] și [din mine, pentru mine]

he loves me, he loves me not

ascult muzică latino și aștept să zici ceva, orice ca să spulberi imaginea amorfă a 

unei fete drăguțe rupând petale de mușețel la picnic zicând he loves me, he loves me not

sau poate dă în tarot și i-au picat îndrăgostiții și 2 de cupe  

doar în modurile astea efemere și spirituale pot să înțeleg ce e închis în tine

e ca și cum ai fi mort

dar nu ești

doar nu poți să scoți pe gură mai mult de cinci cuvinte zilnic

31 de caractere

puțin mai mult decât arcana majoră, e număr impar

să întreb petalele?

imaginea pe care mi-o portretizez de fiecare dată când mă gândesc la tine

e cel mai natural, visceral, intrusiv filtru prin care mă pot observa

he loves me 

când îmi pun așteptările în cui

când nu are cine să mă ia în brațe după cea mai mare victorie a vieții mele

când sunt miloasă, blândă, feminină

când car durerile tuturor împărăteselor de când s-a făcut lumea și până acum la mine în spate

dar numele meu înseamnă spirit liber așa că trebuie să-l onorez și o fac

când alerg desculță pe plajă la răsărit de parcă cronos mi-ar fi înghițit tot timpul

când ascult muzică latino și dansez până la epuizare

cu părul meu cârlionțat buclat vânt brize ocean

când îmi rup câte un organ și îl pun în artă pentru că tot ceea ce sunt este boem

când dau tot ce este în mine pentru –

he loves me not

---

despre aproape

cauți cu degetele în nisip iertarea mea de parcă ar fi ultima piesă din puzzle-ul copilului tău

cauți iertarea unui copil neghiob ce nu și-a scris pe frunte mai devreme sunt mic

nu cred că asta ar fi schimbat ceva

nu cred că iubirea ta obsesiv-bolșevică mi-ar mai descleșta dinții dacă mi-ai mai da să mai gust o dată din sângele meu 

și e mai bine.

mi-am fosilizat atriile inimii până s-au făcut două hieroglife purtate în cioc de ciori

tu ești la bar, bei cu andreea, livin la vida loca

spatele meu duce saci de confuzie către grădina olimpului 

îmi fac coteț de câine în ocean

aștept liniștea, rechinii

moartea e cea mai definitorie formă a unui orgasm, prima și ultima noastră clipă de liniște

apa nu tace niciodată, probabil de asta sunt atât de legată de ea

sper să nu plouă peste tine curând

sper ca apa în care îmi voi lăsa trupul să fie măcelărit de pace

să fie pură

să fie plină de iertarea mea 

măcar atunci să nu îmi violezi intimitatea

cu degetele tale pline de nisip.

---

din mine, pentru mine

am scris atat de mult despre alții în poeziile mele încât acum ele ar devenii

niște mase amorfe aritmice antepuse centurii orionului 

pe care am plasat fiecare persoana prioritizată vreo milisecundă în viața mea.

acum mă întorc

vă las trupurile fiecăruia acolo la mâna materiei negre

și a vânturilor solare

să ardeți sau să deveniți supernove interdependente

de aici călătoria mea către voi se încheie

m-am ghemuit în placenta mamei lactee și am devenit

și eu la timpul meu, în ritmul meu

o planetuță

un corp celest ce strălucește din adâncurile sale și luminează

doar pe cei ce vor să vadă.

nu mai am loc pentru nevăzători, surzi și muți

am în substraturile mele tot ceea ce am nevoie

nu irosesc resurse 

nu irosesc energie

nu irosesc vibrații

din mine dau doar pentru mine

și nici poezia asta nu e atât de descriptivă este doar un anunț al încheierii unui ciclu planetar

la finalul căruia

m-am regăsit pe mine sub altă formă de manifestare

m-am dematerializat căci

din mine dau doar pentru mine.

---