[îmi doresc], [La întrebările despre viața personală] și [imagini]
îmi doresc
cu tine sinceritatea de care dau dovadă când cerșetorul din pasajul Latin mă întreabă răgușit: măcar te sună cineva seara?
pentru că lui pot să-i spun că nu
și nu răspund chiar dacă o face cineva, oricine
cum cred că, dacă ai trecut de 30, ușa închisă și cheia înghițită înseamnă dieta de respectat cu sfințenie cât treci pe podul nesfârșit care arde-n urma ta
esențial să nu ai pe unde să fii tentat să te întorci
mă reapuc de urcat pe munte doar ca să strig din cel mai înalt loc la care pot ajunge
că nu simt nimic
și că sunt exact unde vreau să fiu
sunt picătura care umple paharul acesta
La întrebările despre viața personală
și familia pe care nu o am răspund teribilist că sper că la calcul se pun și copiii morți
și așa pierd prieteni înainte să mi-i fac
bifez reușita zilei în agendă: încă un om care putea să mă dezamăgească mai târziu — eșec ucis din fașă
sesizezi ironia?
Hainele scumpe apar în viața mea cu zece ani mai târziu decât ar fi trebuit ca să se potrivească tenului sclipind de tinerețe
Pentru față corespunzătoare trebuie să mai aștept vreo zece ani
Sinopsisul vieții mele zice că mereu am căpătat prea târziu ce mi-am dorit
și prea devreme ce abia urma să învăț să apreciez
Susțin teoria că al meu e
Pământul Plath
E Fallaci și Gellhorn
Și fetele Gilmore
E Dickinson scriindu-i iubitei ei
E mama, care e eroul pe care-l cunosc cel mai îndeaproape
Și poezia care produce electricitatea a cărei descărcare o simți când ating orice în jur
Nu știu să respir alt aer decât cel de pe
Pământul Plath
Locul unde, sperând ghemuită la regres către embrion, pot trăi o veșnicie în timp ce mă autodizolv
imagini
(cu care să încerci să trăiești):
bunica (de 90 de ani plângând în ploaie, sprijinită de peretele casei în care a trăit în ultimii 70: vrea să meargă la mama ei; azi crede că e adolescentă, nu își amintește de tinerețe, copilul născut și nepoții plecați, e o fată fragilă, cu degete subțiri și ochi mari și umezi, cerând ajutor)
o anestezie (greșită și bucăți dintr-o altă ființă între picioare desfăcute care nu regretă nimic)
fratele (mort, pe care te-ai născut să-l înlocuiești)
zâmbetul (superior al apropiaților care nu știu ce e cu tine și sunt convinși că doar a fi mahmur poate explica starea de rău)
(incapacitatea de a-ți aminti) cum se taie o ceapă
cel mai drag om (și cuțitul care glisează pe gâtul lui ca să-ți amintească de faptul că iubirea nu poate salva pe nimeni)
jeanșii portocalii ai fratelui mai mare (pentru că nu erau bani pentru încă un copil, dar) ce culoare bestială
schimbarea cărții de identitate (când nu ai domiciliu)
screenshotul cu cei mai mulți bani pe care i-ai avut vreodată în cont (și care nu ți-au aparținut o clipă)
screenshotul cu starea actuală a contului (0.79 lei în contul de economii, dobânda ultimilor 13 ani)
(șchiopătatul din intimitate) și mersul de catwalk în afara casei
(mâncare sau) haine
(haine sau) încălțăminte
vacanță (sau mâncare)
(vacanță) sau chirie
un om (care arde) în fața ta
un om (care îți spune că trebuie să plece pentru că mai are șase luni de trăit și pe care-l revezi întâmplător peste un an) bine-sănătos
ridurile (pe care tu le-ai pus pe fața) cuiva drag, pe care nu l-ai mai văzut de mulți ani
secunda în care îți dai seama că durerea sufletească poate fi anulată (printr-una fizică cel puțin la fel de intensă)
ziua în care n-ai mai râs (la gluma ce îi ține loc de „îmi pare rău”)
noaptea în care (n-ai mai putut să plângi pentru că) toate lacrimile din rezervorul pe viață au secat, miraculos, la 30 de ani
Autostrada asta peticită ca o inimă trecută prin multe
Ale cărei găuri ajungi să le cunoști pe de rost, ca atunci când revii la un drum demult abandonat și știi când să tragi de volan
Prea atent să nu redeschizi rănile vechi încât te izbești cu viteză de singurul pom din deșertul cât un univers.
Din volumul în curs de apariție, Pământul Plath.
Leave a comment