Impresii de la Târgul de Carte Gaudeamus, noiembrie 2023
În general, târgurile de carte sunt pentru majoritatea cititorilor obișnuiți un loc de unde pot cumpăra cărți noi, reduse cât de cât față de prețul lor normal, pot descoperi edituri pe care poate nu le știau și, de obicei, au liste bine puse la punct și un buget alocat. Faptul că lista și bugetul se mai modifică este un efect secundar, însă în practică rămâne dorința de a cumpăra cărți pe care poate le vor și citi. Alții vin să vadă o lansare anume, poate a unui prieten, poate a unuia sau a mai multor scriitori pe care-i admiră și nu prea le pasă de restul târgului. Elevii deseori vin obligați de profesori, care mai marchează astfel o activitate didactică pe care o pot trece la dosarul pentru gradația de merit și poate unii dintre copii și adolescenți descoperă pentru prima dată că acel obiect bizar, fără butoane, poate fi mai atrăgător decât au auzit de la alții. Și aș putea să tot continui cu diversele categorii, fiindcă de ani buni merg la târguri, de cele mai multe ori ca gură-cască, de câteva ori ca invitat și o dată ca autor, acum prea mulți ani.
Eu, de obicei, mă duc la târguri de carte ca să beau cafea și, de câțiva ani, să mă văd cu oameni care scriu, cu care mă știu, cu unii sunt și prieten, și pe care în general îi văd rar și în mare parte în aceste locuri. În al doilea rând, mă duc pentru a participa ici și acolo la câte o lansare și în ultimul rând, trec mai ales pe la edituri mici, fără o mare răspândire, ale căror cărți se găsesc greu, dar asta nu înseamnă că ocolesc editurile mari, din contră. Știu, suntem în era internetului, există o grămadă de site-uri de unde se pot comanda aceste volume, dar unele nu se mai află în stoc și de altele pur și simplu am uitat, așadar trecând pe la standuri, dau de ele. Anul acesta mi-am luat mai puține cărți decât de obicei, întrucât de-a lungul ultimelor luni am mai abuzat portofelul, am făcut curat prin pușculiță și am ajuns să dau de cărți și prin dulapul cu haine. În general mi-am cumpărat cărți apărute mai demult, care nu prea se mai găsesc nicăieri, dar și câteva noutăți. Am optat pentru memorialistică, poezie și eseu, dar am luat și vreo câteva romane. Nu o să insist asupra titlurilor, nu vreau să fie un articol de recomandări, deja am arătat pe rețelele sociale ce am luat, în schimb voi scrie câteva cuvinte despre atmosfera generală a Târgului de Carte Gaudeamus de anul aceasta.
Am fost doar în două zile, vineri seara, în fugă, vreo două ore jumătate, și sâmbătă, când am zăbovit mai mult. Vineri am avut parte de câteva întâlniri consistente, am aflat bârfe literare care nu se pot spune, am făcut câteva poze unor remarcabile scriitoare, dintre care unele nu au încă acordul să fie publicate (așadar istoria literaturii române mai are de așteptat), dar sâmbătă am stat mult mai mult, am traversat întreaga cupolă, am trecut absolut pe la fiecare stand, la unele m-am oprit cu admirație, la altele m-am oprit și mi-am pus mâna la ochi să nu văd. Mă refer mai ales la acele edituri care promovează dacopatia, misterele de pe sub munții Bucegi, teoriile conspirației, ura și naționalismul deșănțat, cristalele făcătoare de minuni și alte astfel de minunății. Acum câțiva ani eram tentat să iau în derâdere și editurile care promovează literatura de calitate îndoielnică, cu cărți publicate mai ales pe spezele autorilor, dar anul acesta am înțeles că și ele fac parte dintr-o piață de carte concurențială. La fel și cele enumerate mai sus, cu diferența că acelea fac rău prin idei, în timp ce acestea doar estetic, prin cărți fără valoare, dar care-și bucură autorii și autoarele și până la urmă cine sunt eu să mă pun în calea fericirii lor?
Ce vreau să mai adaug e o impresie provocată de un om care chiar dacă nu mai e de multă vreme printre noi, este cu noi. Cu bucurie am putut vedea încă de la intrare figura Monicăi Lovinescu, o personalitate incredibilă a culturii și o expresie a libertății de toate felurile, interioară și exterioară, și care căzuse, pe nedrept, într-o uitare apăsătoare în ultimii ani. Faptul că despre ea și despre Virgil Ierunca se discută activ în ultima vreme mă face să sper că viitorul este și al adevăraților oameni, nu doar al influencerilor de carton. Într-un fel tot acest târg a fost sub semnul ei și sub semnul unei reaproprieri între oameni, cel puțin pentru câteva ore sau zile. Am văzut peste tot oameni care s-au îmbrățișat, și-au făcut timp să stea la taclale, parcă fără graba din alți ani. Și nu doar eu am observat acest lucru, în discuțiile cu prieteni, scriitori sau nu, am înțeles că și ei au băgat de seamă că parcă de data aceasta ceilalți au zăbovit mai mult la standuri, și-au arătat admirația față de o carte sau alta, față de vreo autoare sau vreun autor care i-a transmis ceva prin ceea ce a scris. Și până la urmă mai ales despre asta ar trebui să fie vorba, fiindcă, nu-i așa, scriitorii scriu mai ales pentru a fi iubiți.
Imaginea reprezentativă: Ion-Valentin Ceaușescu
Leave a comment