[În curtea Școlii], [Jocuri] și [Calendare]
În curtea Școlii
Am jucat țară țară vrem ostași
Cu îngerii
Aliniați ca la armată
Noi serioși cu mine impasabile
Ei cu privirea pâinii tocmai scoase din țest
De partea lor erau sfinții cerșetorii și alte ființe din lumină
Tabăra noastră nu se lăsa intimidată
Bătrânele de la colțurile bisericilor
Cei cu găuri în suflet și limbi ascuțite
Țineam linia strânsă
Iona de partea lor – noi cașalotul
Mironosițele pe jumătatea noastră de teren – ei untdelemnul
Noi rugăciunea – ei credința
Am început să urlăm unii la alții
Cu depresii ori cu vorbe de duh
Când unul amenința cu potopul
Celălalt îl combătea prin curcubeu.
Iubirea și ura stăteau cu spatele bosumflate
indiferența pe margine
Spărgea semințe cu dinți ancestrali
Primul a fost Ilie
N-a reușit să rupă rândurile așa că a fugit în ceruri
Cu tot cu trup. La fel a făcut și Enoh
Am încercat aproape reușind să rupem lanțul
Dintre un om al străzii și bețivul de pe treptele bisericii
Tura lor – Sfântu’ Petru
Acolo unde a rupt rândul a creat o poartă
Apoi Gheorghe ce s-a opintit
În balaurul care era de partea noastră
Și în tot jocul acesta am observat
Toți niște copii care se țineau de mână
Formând lanțuri pentru veșnicie
Jocuri
Sufletele croșetează vise
Apoi merg și le joacă în somn
Le pierd pentru un coșmar
La diferență de un vis
Cu oameni care nu mai sunt
și imagini dintr-o copilărie
Blocată prea adânc
În sinapse.
Calendare
Paștele scutură sufletele
De praf
Le face să tremure în vinerea mare
Alături de făcliile aprinse în biserici
De lut.
Lumina veghează nemurirea
Proiectată cu fiecare flicăr
Pe fețele întărite de timp
Ale sfinților pictați.
„Hristi resurexit” răsună la unison
Pe note vechi
desene rupestre
peșteri africane.
clare / adânci / neșterse / în treacăt
De apneea veacurilor
Neîntinat
La fel ca primul râs
Al nou-născuților înainte de vreme.
Leave a comment