[în lumina zilei, într-o piesă de Beckett], [Linia (nu este vizibilă)] și alte poeme

în lumina zilei, într-o piesă de Beckett

pentru a te regăsi într-o amintire care rezistă,

în timp ce intri în cameră, în curând va ninge,

în celule,

jocul nu dezvăluie nimic

un copil orb ar putea ghici doar atingerea îngerilor.

În cele din urmă, păsările par legate cu sârmă de copaci

acarienii din praf în spaţiile închise departe de lumină

totul este în descreștere,

zgomotul se poate estompa

ceva care așteaptă să se întâmple

în timp ce aprinzi toată noaptea 

lumânări mici

---

Linia (nu este vizibilă)

leagă literele

în cuvinte.      

Oamenii se

caută

Firele de iarbă şi pulsul

sînt casante la îngheț.

Un arțar nu se va mai întoarce niciodată la viață

---

Mă gândesc la felul în care animalele sălbatice

par să nu mai aibă nimic de pierdut

în toiul luptei

încă mai vorbim despre acea iarnă, despre frigul

care a înghețat orizontul mutilat,

al orașului care nu ne-a dorit niciodată,

în căutarea căldurii din mierul gheţii

săpând în memorie

acea lumină slăbită

era o promisiune de echilibru

am intrat în dezgheț

am plecat spre nord.

---

Partea bioluminiscentă a calamarilor îi fac invizibili

strălucirea mâniei protejează pe moment

îmi amintesc de punct moale din cap

pot simți forța mareei care crește în fiecare zi

în sunetul care adâncește,

vocea într-un alt registrul

oamenii de știință o numesc moarte clinică

supraviețuim

imaculat, tavanul iese în evidență obscen  

ca o cometă pe punctul de a fi absorbită

de gravitația materiei întunecate.

---

În somn, locuiam la marginea mării

și ne întrebam

dacă ar fi trebuit să ne dorim altceva

afară din corpurile noastre,

(re)atașându-ne de materie

am putea fi o nouă specie

de bucurie.

---

strălucești alb fără altă vanitate

ușor surprins să te găsească cineva

în această poziție incomodă,

când

dormi

fără speranță de recuperare,

rămâi

un obiect

asupra căruia ne vom opri

să-l studiem

un timp

---

Ce știm de fapt? am înțeles

Necesitatea a ceva nefiresc

Duioşia

timpul

avalanşa e doar un alt fel de maree.

scoţi inima ca pe-un hering

dintr-o conservă

aşteptând

să hrăneşti

un pescăruş fără mamă.

---

Poeme din volumul în lucru

---