[înainte să devii] și alte poeme de Violeta Anciu
înainte să devii
renunță la tot ce știi, ce vrei, ce ești
la ce-ai gândit și ai simțit vreodată
atunci începi să cunoști
atât cât un capăt de ață
ce înseamnă libertatea dezbrăcată
de tot ce n-a cerut să poarte.
de nu mai recunoști nici sângele
care pulsează fierbinte prin vene
ori respirația ce te ține în viață
atunci renunțarea se transformă
din pierdere în eliberare
nu mai însemni, nu mai ești
nu îți mai seamănă nimic
nici nu mai semeni.
abia atunci, dragul meu străin,
umbra ta se va întoarce către tine
și te va lua în brațe
ca într-o naștere îndelung așteptată
iar tu vei putea reveni
în nimicul care ai fost
înainte să devii.
printre noi
dacă aș avea o mie de mâini
încătușate de lanțuri și zăbrele
tot aș elibera una care te va mângâia
cât pentru o mie de mâini
aș naște cel puțin atâtea nopți
drept martori veșnici ai străinilor
care cu puterea speranței
se vor regăsi și recunoaște
încât niciun timp sau spațiu
nu-i va putea pătrunde
pe țesătura umbrelor noastre
vor călca pașii pe care nu i-am apucat.
servește și îndestulează
servește drept ofrandă
fâșii din sufletul tău
zeilor cunoscuți iar
celor necunoscuți
să le oferi și mai mult
vei crede cu stângăcia
copilului neînceput
că te micșorezi ori te împuținezi
însetat și flămând fără margini
tu servește și îndestulează
cu trupul și sufletul tău
pe toți mesenii care-ți calcă pragul
văzuți sau nevăzuți
așa cum îți este datoria
ei îți vor pomeni numele
iar înainte de ultima măsură
vei fi primit înapoi înmiit.
Leave a comment