[înainte să devii] și alte poeme de Violeta Anciu

înainte să devii

renunță la tot ce știi, ce vrei, ce ești

la ce-ai gândit și ai simțit vreodată

atunci începi să cunoști

atât cât un capăt de ață

ce înseamnă libertatea dezbrăcată

de tot ce n-a cerut să poarte.

de nu mai recunoști nici sângele

care pulsează fierbinte prin vene

ori respirația ce te ține în viață

atunci renunțarea se transformă

din pierdere în eliberare

nu mai însemni, nu mai ești

nu îți mai seamănă nimic

nici nu mai semeni.

abia atunci, dragul meu străin,

umbra ta se va întoarce către tine

și te va lua în brațe

ca într-o naștere îndelung așteptată

iar tu vei putea reveni

în nimicul care ai fost

înainte să devii.


printre noi

dacă aș avea o mie de mâini

încătușate de lanțuri și zăbrele

tot aș elibera una care te va mângâia

cât pentru o mie de mâini

aș naște cel puțin atâtea nopți

drept martori veșnici ai străinilor

care cu puterea speranței

se vor regăsi și recunoaște

încât niciun timp sau spațiu

nu-i va putea pătrunde

pe țesătura umbrelor noastre

vor călca pașii pe care nu i-am apucat.


servește și îndestulează

servește drept ofrandă

fâșii din sufletul tău

zeilor cunoscuți iar

celor necunoscuți

să le oferi și mai mult

vei crede cu stângăcia

copilului neînceput

că te micșorezi ori te împuținezi

însetat și flămând fără margini

tu servește și îndestulează

cu trupul și sufletul tău

pe toți mesenii care-ți calcă pragul

văzuți sau nevăzuți

așa cum îți este datoria

ei îți vor pomeni numele

iar înainte de ultima măsură

vei fi primit înapoi înmiit.


Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *