încă ești frumoasă, alida

nu sunt mai puțin pentru că am crescut cu

o mamă singură într-un fost oraș industrial,

într-o țară postcomunistă care,

din inerție, se află în estul unei europe

împărțite prin anii ‘40 de

ribbentrop și molotov.

nu sunt mai puțin fiindcă m-am născut dintr-o mamă crescută pe malul crișului alb & dintr-un tată crescut pe malul tisei,

am trăsături și nume și obraji

de rusoaică,

dar ceva din mine nu mă lasă să dorm

când întreaga mea ființă, întregul meu

corp, picioarele care

mă vor purta prin occident

văd lumea în nuanțele de gri

ale blocurilor ceaușiste,

simt povara unei istorii pe care

nu eu mi-am ales-o,

simt milă pentru martiri

(& mai puținii martiri),

milă pentru ultimii romanovi.

pentru că eu nu am avut parte de

șomaj & „pensie alimentară” & „despăgubire”

de 30.000€ drept

bărbat de aproape 40 de ani,

am avut parte de o mamă care,

din inerție, a avut un copil la 21 de ani.

am absolvit literele odată cu ea la

ubb cluj, la doar un an,

am avut o copilărie între două ziduri

reci & propagandă, între doi oameni care

nu au știut cum să se iubească

reciproc.

am avut parte de o mamă care a ales

să mă iubească singură decât

alături de un bărbat care nu putea să ne

iubească.

și poate

de aceea îmi zice mama că sunt frumoasă când plec din blocul estic

prin hegemonia vestică

cu proiectele erasmus al căror sens ea îl privește chiorâș,

că e bine să văd lumea pe care și ea își dorea s-o vadă, la rândul său,

că îmi stă bine cu părul natural creț, îmi stătea mai bine cu șuvițe blonde.

mami îmi spune că se vede pe ea în mine când plâng

după fiecare concurs pierdut

când chiar încerc în mod perpetuu

să fiu mai bună la școală, acasă, cu frate-miu, cu ea, și nu pentru mine, pentru ei, pentru oricine altcineva, bineînțeles,

iar mami vede și înțelege cel mai bine

atunci când îmi trăiesc viața prin prisma altora.

poate,

revede o bucată din ea

înainte de mine.

---