[infarct], [mariage d’amour], [navetista], [un chip de a muri], [am obosit] și [fie ce-o fi]
infarct
cafeaua fierbinte plutește în aer
printre cioburi smulse din cană
ca penele din definiția lui platon
pe un scaun care a vegheat toată noaptea
cască o lumină cu cearcăne
limba ceasului de pe perete
ticăie de parcă ceva
ar trebui încă numărat
podeaua s-a oprit brusc din scârțâit
și s-a înroșit toată
la o atingere nefiresc de intimă și lungă
după care nu se va mai fi auzi
niciun pas
mariage d’amour
degetele ei coboară
prin clape
sub pian
ezită o clipă pe podea
ca la o graniță
unde nu mai e nimeni
să le oprească
apoi încep să scormonească
pământul ca și cum ar căuta
trupul bărbatului iubit
în camera goală e întuneric
și se aud acorduri îndepărtate
din mariage d’amour
navetista
luna e o navetistă amărâtă
plătită la negru să care
o lumină de mâna a doua
de ici colo
o prețuiesc doar îndrăgostiții și poeții
dar tot mai rar căci nici ea nici ei
nu mai sunt atât de tineri
uneori când e la ciclu
și se face rotundă de tot
i se văd deslușit ridurile
nu are o viață de invidiat
e singură fără copii
deși umblă vorba că ar avea
de două ori pe zi relații necuvenite
cu soarele
treaba nu merge bine întotdeauna
sunt și nopți noroase în care
lumina-i devine neputincioasă
și i se taie cincizeci la sută
din salariul ăla nenorocit
totuși are și ea momentele ei de revoltă
când dă cu lumina de pământ
de nu se mai vede și stă
cu mâinile înfipte în șolduri
fix în fața soarelui
eclipsat de atâta îndrăzneală
și urlă la el știi ce
ori mă plătești cum se cuvine
ori îți cari dracu singur
lumina
un chip de a muri
locuiesc într-un cartier obscur
cu case vechi
în care oamenii s-au obișnuit
mai mult să moară
decât să se nască
dacă insiști poți găsi
și niște baruri fetide
în care zei dintr-un pantheon uitat
coboară uneori ca niște bătrânei
care ți-ar putea povesti amănunțit
cu tot alzheimerul lor
istoria unor stenturi sau avc-uri
ori usturătoarele crize de hemoroizi
în timp ce la masa din colț
își iau doza obișnuită de ambrozie
îndoită mai nou cu mătrăgună
pentru că deh
și zeii l-au înțeles
până la urmă
pe socrate
când căuta
un chip decent
de a muri
am obosit
am obosit
să mă tot adun
și să mă tot scad
rămânând același număr
care se împarte mereu
la el însuși
doar cu rest
hai înmulțește-mă
și fă-mă în seara asta
numărul tău
întreg
fie ce-o fi
înainte de facerea lumii
dumnezeu a hotărât
că săptămâna de lucru
va avea cinci zile
așa că a făcut pe rând
lumina
cerul
pământul
soarele luna stelele
viețuitoarele mării
în zorii zilei a șasea
a privit pământul
care dăduse deja
primul rod inutil
s-a spălat în apa mării
pe mâini și a zis
fie ce-o fi
Leave a comment