Infinitul într-o trestie

(Irene Vallejo, traducere de Silvia-Alexandra Ștefan, Pandora M, 2022)

Suntem atât de obișnuiți cu anumite lucruri, încât nimeni nu le mai știe istoria. Nici măcar nu ne gândim de la ce idee s-a pornit, iar de la cine a plecat nici nu mai vorbesc, pentru că timpul reușește să acopere tot mai mult rădăcinile oricărui lucru, de la copaci până la vise. Irene Vallejo reușește să scrie un eseu despre originile cărților, un demers îndrăzneț, având în vedere dimensiunea gigantică pe care o acoperă cărțile în existența umană. Dacă nu ar fi intervenit din loc în loc cu sentimente, trăiri personale, cartea s-ar fi încadrat clar în categoria studiu/documentare. Strict din punctul acesta de vedere, am simțit cartea ca pe Sapiens a lui Harari, dar autoarea nu pornește de la studiu aici. Totul pleacă de la dragostea pentru aceste obiecte atât de răspândite, care intră în viața noastră atât de devreme, fără ca cineva să ne spună de unde vin și cum au făcut acest drum până la noi. Cartea dezbate două din cele mai importante momente din viața cărților, cea din Grecia și Roma Antică, perioade de referință în apariția cărților, dar și în dezvoltarea activităților conexe, precum bibliotecile, biblioteconomia, legătoria, școala. Concluzia la care ajunge autoarea este că întreaga umanitate ar fi fost altfel fără această descoperire pe care și-o și asumă, ca întreg, nu un singur om. Cine a fost primul om care a pornit acest angrenaj, nu știm. A fost un geniu, asta vrem să credem, deși poate el nici nu a știut ce impact va avea descoperirea lui. Se întâmplă să faci un bine, iar acel bine să nu se vadă, exact ca în exemplul dat de autoare la finalul cărții: „Bunicul meu voia să prevină relele ce puteau fi evitate, să salveze necunoscuți, plante, pe toată lumea. Să împiedice toate dezastrele și să le remedieze. Când a eliminat amenințarea unei perfide coji de banană rămasă pe trotuar, mi-a spus: «Ai observat? Binele nu se vede. Aici nimeni n-o să alunece, n-o să cadă și n-o să-și rupă piciorul. Și nu va ști nimeni niciodată. Această carte este despre oameni ca bunicul meu.»”