[înșir], [o fiară], [clipe neîmblânzite], [respirație minerală], [ultima casă din rai] și [***]

înșir

înșir silabe

transpirate

ca niște mineri

trăgând după ei

zăcăminte grele

de tăcere

---

o fiară

cândva m-a mușcat

o fiară vicleană

nu i-am simțit atunci colții

eram vrăjit de sutele de anotimpuri

care stăteau la coadă

disperate să prindă

un loc în mine

apoi din rană au început

întâi să picure

apoi să se prelingă

într-o dâră roșie

iar de o vreme curg șuvoi

secundele

în fiecare dimineață

lângă pat îmi rânjește fiara

abia acum îi văd imenși colții

printre care șuieră un vânt străin

ridică-te și du-te

să te împrietenești

cu morții

---

clipe neîmblânzite

îți trimiteai caii sălbatici

să pască pășunile tinere

din visele mele

și furtunile cu fulgerele lor

să-mi despice

toate cerurile

din inimă

prin artere

nu-mi mai curge sânge

ci curcubeie

într-un galop

de clipe neîmblânzite

care se recunosc una pe alta

numai după nechezat

---

respirație minerală

nu mai știu

care dintre noi

era piatra

și care apa

încremeneai tu

sau curgeam eu

cine pleca în zori

să trezească lumina

și cine spre seară

să dezlege întunericul

care dintre noi

îl ținea mai strâns

pe celălalt

în această clarobscură

minerală

respirație

---

ultima casă din rai

locuiam în ultima casă

a unei străzi din rai

în apropierea unei fântâni

ce cobora adânc

până aproape de începutul lumii

era o casă cu grădină mare

plină de tot felul de pomi

cu fructe oprite

periodic după un calendar

care nu era afișat nicăieri

așa că le mâncam cu poftă

de-ndată ce erau coapte

fără să mai socotim

de câte ori vom fi

alungați iar din rai

până la urmă s-au mutat

toți îngerii de pe strada aceea

fiindcă lumina

devenise prea caldă

pentru pielea lor

neobișnuită

cu dragostea noastră

atât de pământească

---

***

m-am trezit din nou fără tine

încă mi-e dor după atâția ani

timpul le vindecă pe toate știu

dar cum nu-l puteam tăia în două

ți l-am lăsat atunci pe tot

---