[insomnia II] și [cineva te visează]

insomnia II

aud acele ceasului urlând la ore la care nu le auzeam niciodată

iar timpul curge mai greu decât sângele unei statui îndrăgostite

pe pereți

cresc umbre cu vene de metal

iar tavanul coboară milimetru cu milimetru

ca o promisiune uitată într-un vis recent

nimic nu mai tace

nici tablou

nici pernă,

până și linia vieții de pe palmă

și-a schimbat direcția spre ceva ce nu am cunoscut vreodată

(am pus o oglindă în fața altei oglinzi

și m-am uitat în ele până mi-am uitat chipul)

acele nu mai măsoară minute

ci stări de agregare ale sufletului

urlă?

poate

dar poate doar vorbesc într-o limbă care nu se învață

ci doar se simte

când trece de 2:30

---

cineva te visează

dimineața m-a așezat pe marginea universului
cu șosete desperecheate
și gesturi pe care nu le recunosc

cineva te visează –

îmi mișc mâinile prin lumină
ca și cum aș înota printr-un praf de uitare
într-o cămașă albă

spălată până la transparență
privind un bec stins
de parcă lumina s-ar mai putea întâmpla
o singură dată

cineva a văzut cum
ți-ai legat șireturile cu grijă
într-o joi

ca și cum te pregăteai să pleci
din viața cuiva
într-o vară care nu mai există

banal
și totuși
mi s-a tăiat respirația
când am clipit
și lumea

ca un bec ieftin
s-a stins pentru o secundă

---