Întâmplări telescopice

(Constantin Abăluță)

M-am născut odată cu secolul XX. Mai am un an până ating mileniul. Numele meu e Nicolae Dabija. Capul mi-e încă sănătos, însă picioarele mi-s șubrede. Până în ’89 mi-au mai trăit părinții; dè, familie de longevivi. S-au stins brusc în zilele revoluției. I-am înmormântat cu chiu cu vai printre gloanțele și simulatoarele teroriștilor. Groapa lor s-a nimerit să fie la doi pași de gropile morților în revoluție. Căci n-am mai găsit alt loc în cimitirul Bellu decât într-un colț, lângă zidul de incintă, care pe-atunci se-nvecina cu un maidan. În scurt timp maidanul a devenit Cimitirul eroilor revoluției, cimitir cu morminte identice și cu sicrie pe jumătate goale. Ori pline cu câte-un pumn de cenușă a cărui identitate e controversată. (…)

Pentru a citi tot articolul dă click aici.