John Freeman (coordonator), Povești despre două planete. Schimbări climatice și inegalitate într-o lume divizată
(Andrei Panțu)
traducere de Anca Dumitrescu și Elena Marcu, editura Black Button Books, 2020
Volumul coordonat de John Freeman, Povești despre două planete. Schimbări climatice și inegalitate într-o lume divizată, aduce împreună unii dintre cei mai buni scriitori și poeți ai lumii pentru a ne arăta cum schimbările climatice afectează comunitățile cele mai vulnerabile. Schimbările climatice reprezintă o criză urgentă cu care se confruntă acum omenirea; și totuși, așa cum observă Freeman în introducere, „noi, mai ales cei din emisfera nordică, amânăm, combatem, negăm. Și așteptăm. Așteptăm valuri de caniculă, incendii de vegetație, inundații. (…) În timp ce guvernele și voința noastră individuală dau greș, aceste fenomene nu fac decât să devină mai mari, mai frecvente și mai distructive”. Freeman reunește în același volum operele a peste treizeci de autori respectați din cele mai diverse colțuri ale lumii – Hawaii, Port Harcourt, teritoriul Maori din Noua Zeelandă, Islanda, Kenya etc. – și ne face astfel să medităm asupra provocărilor cu care omenirea se va confrunta în viitorul apropiat.
Majoritatea povestirilor se concentrează asupra unor tragedii personale sau locale. (…)
Pentru a citi tot articolul dă click aici.
Leave a comment