[leagănul se balansează singur], [în lipsa trăirilor dispar și fricile], [mistica lumilor interioare] și [urmașii zdrobesc prezentul]

leagănul se balansează singur


când credeam că ceața e capătul lumii
vecinele se întorceau de la biserică
ziceau
„ce copil frumos are buni”
vecinele văd nucii bătrâni ce îmi atârnă de craniu
spun
că în lipsa mea
mingea roagă vântul să o bage în poartă
nu sunt acolo
soldățeii de plastic se omoară între ei scapă de singurătate

---

în lipsa trăirilor dispar și fricile


în lumile paralele
copacii sunt arși
casele poartă numele celor dispăruți
iar trupul ei apare când imaginația se distrează
„singurătatea e binecuvântare”
scrijelesc deasupra capului în somn
degetele dor
unghiile și carnea
plutesc precum lampioanele într-o noapte la mare
frica mă îndepărtează de forța cerească
în lumile paralele
chiar și zeilor le lipsesc chipurile

---

mistica lumilor interioare


al treilea cer se zbate sub tulpinile buruienilor
divinitatea din fața ochilor,
forma abjectă a păcatului
verdele câmpurilor,
amintirea culorilor,
în lumile interioare întunericul cerșește dominare
pescuiec din râu hainele pe care sătenii au uitat să le pună celor decedați
morții n-au nevoie de momeală,
disperarea lor
se agață de ac
pescuiesc buruienile,
pe care morții le-au oferit animalelor
pantofii,
uitați la mal,
se transformă în tălpile,
ce merg spre casă pentru ultima dată

---

Urmașii zdrobesc prezentul


Solul
Format din piele
Inscripționată cu numele iubitelor din alte vieți
Hoiturile imploră spiritele să le transforme crucile în lemne de foc
„Atât merităm!
Lumea ne-a uitat moartea!
Doamne, fă-ne resturile folositoare pentru vii…”
Hologramele deformate apar în colțurile casei
Vocile blânde repetă
„E vina ta că nu ne-ai cunoscut înainte să te naști
E vina ta că am murit prea repede”
apar în vis și spun
„Existenta ta a risipit ce putea fi minunat”
Calc pe câmpuri și mă împiedic de oase
Rămășițele îmi spun că ar fi trebuit să le strâng înainte de naștere

---