Ligia Pârvulescu în dialog cu Romeo Aurelian Ilie
Romeo Aurelian Ilie: Dragă Ligia Pârvulescu, deși ne știm de câțiva ani buni, de la întâlnirile Institutului Blecher, unde ești o prezență constantă și totodată discretă, de citit te-am citit destul de recent, atât ca poetă, cât și ca prozatoare, și pot spune dintru început că mi-a plăcut ce am citit. Înainte să vorbim mai pe larg despre cele mai recente cărți ale tale, te-aș ruga să ne vorbești puțin despre tine. Cine este Ligia Pârvulescu, omul, sau dacă preferi, femeia din spatele poetei și al prozatoarei?
Ligia Pârvulescu: În primul rând, îți mulțumesc mult pentru invitația la dialog. Pe care, iată, îl deschizi cu o întrebare pe cât de simplă, pe atât de complexă. Poate că din cauza firii mele, înclinate mai degrabă spre a diseca lucrurile de multe ori într-un mod care-și găsește eventual aplicare practică într-un univers paralel, întrebarea ta mi-a adus în minte modul în care misticii orientali încercau să-și facă discipolii să realizeze că ființa umană nu se poate defini în termeni ușor recognoscibili pentru limbajul comun. Și, pentru că era greu să definești ceea ce ești, se începea de la ceea ce nu ești. Nu trec acum prin toate etapele, dar ideea finală este că e greu, dacă nu chiar imposibil, de găsit o definiție sau o identitate (reală) pentru ființa umană. Și asta, în mod esențial, pentru că identitatea aceasta există doar ca o convenție dată de percepțiile furnizate de propriile noastre simțuri și de modul în care ne funcționează mintea.
Acestea fiind spuse, îmi e foarte greu să-mi definesc identitatea. Și, pentru că știu că asta se întâmplă datorită celor pe care le-am spus, cred că e un lucru bun. E un subiect care m-a preocupat, iar asta m-a și determinat să-mi găsesc la un moment dat un pseudonim care mi-a rămas aproape și acum. Amorphous Androgynous – un posibil răspuns care cred că rezumă cel mai bine concluzia cu privire la identitate și existență. Sunt, cel mai probabil, așa cum suntem toți, o formă de energie. Și care, în ceea ce mă privește, a apărut în familia Pârvulescu și a primit numele de Ligia. O să trăiesc o vreme în forma asta, apoi totul se va schimba, și tot așa. Dar, revenind la un plan mai concret, sunt un om ca atâția alții. Prefer întotdeauna simplitatea, naturalețea și frumusețea interioară. Restul cred că sunt detalii.
RAI: Deși tu ai debutat ca poetă, cu volumul Fluvii de asfalt (Casa de Editură Max Blecher, 2014) și abia după șapte ani ai făcut trecerea la proză, și încă direct la roman, eu ți-am citit prima oară romanul, Translucid, apărut la editura Litera, în urma câștigării, în 2021, a concursului „Primul roman” organizat de această editură. Mi-a plăcut foarte tare romanul tău, deși este unul cât se poate de complex, realmente imposibil de încadrat în vreo categorie strictă, fiind în același timp, distopie, S.F., fantasy, roman de dragoste, roman ezoterico-spiritual și, nu în ultimul rând, roman psihologic. Sunt foarte curios să aflu care au fost principalele tale resurse pentru a scrie acest roman. Cât a fost imaginație, cât a fost obsesie pentru anumite teme, cât a fost, de ce nu, autobiografie sau background personal?
LP: Translucid a fost un roman pe care l-am scris pe parcursul mai multor ani. Nu m-am grăbit cu el, l-am lăsat să crească în ritmul lui natural, pentru că, așa cum spuneam, îmi place naturalețea, îmi plac lucrurile care curg în ritmul lor, neforțate. Aceasta a fost simplitatea romanului, modul în care l-am scris. Eu scriu întotdeauna în momente de relaxare, de liniște, de bucurie, altfel nu pot să scriu. De-a lungul timpului, am avut și perioade destul de lungi în care nu am scris, iar asta nu din cauza faptului că nu am avut liniște și bucurie, ci pentru că pur și simplu îmi place să trăiesc viața, așa cum este ea, în simplitatea întâmplărilor și a oamenilor. Cumva, au fost perioade în care am “scris” direct în viață, ca să spun așa, deci nu pe hârtie. Adică am creat în viața mea, mi-am modelat viața într-un anumit fel și asta mi-a adus bucurie. În alte perioade, pe lângă asta, am pus o parte din lucruri și pe hârtie, sau mai degrabă pe hârtia monitorului. În Translucid este multă imaginație. Îmi place să creez realități alternative, alte lumi. E ca o călătorie în alt univers. Poate la un moment dat se va descoperi modul în care se poate face asta la modul concret. Dintre toate călătoriile, genul acesta mi se pare cel mai interesant. Sau călătorii în lumea de “dincolo”. Să poți să pleci, să vezi cum e, așa, ca într-o vacanță, și să te întorci. Și colegii să te întrebe: „Unde ai fost în concediu?” și tu să le răspunzi pe un ton normal: „Am avut un sejur în lumea de dincolo, au niște plaje superbe.” Iar ei să te privească normal. Ar fi ceva. Legat de “dincolo”, cuvântul acesta mi-a adus în minte desele referiri pe care le face Lana Del Rey în cântecele ei cu privire la „the other side”. Și mi-am adus aminte de asta pentru că melodiile Lanei Del Rey au avut un rol foarte important ca inspirație în Translucid, la fel ca poeziile poetului american Billy Collins. Autobiografie pură nu există în roman, după cum spuneam, există multă imaginație, multe lecturi, din diverse domenii, așa cum ai spus și tu, și un melanj de personaje reale, personaje cinematografice, întâmplări amalgamate care au dat naștere unuia sau altuia dintre personajele din carte.
RAI: Pe Goodreads, romanul tău, Translucid, are parte de o receptare foarte „pestriță”, fiind voci care îl desființează și voci care îl consideră un roman foarte bun. În ceea ce privește critica de specialitate, s-a bucurat, din câte am văzut eu, de o receptare foarte bună, primind și ceva premii, dintre care, dacă nu mă înșel, unul internațional. Aș vrea să știu cum te raportezi la critică și în ce măsură te influențează ambele tipuri de păreri.
LP: Sunt curioasă să aflu toate părerile legat de ceea ce scriu. Mă bucur atunci când apare ceva pozitiv, fără îndoială, iar Translucid mi-a adus multe bucurii în acest sens. Desigur, apreciez și părerile negative, atât timp cât sunt formulate într-un limbaj decent și sunt făcute dintr-o zonă luminoasă a sufletului celui care face critica respectivă. În niciun caz nu mă afectează o părere negativă, indiferent în ce fel este formulată și din ce zonă a sufletului persoanei respective e făcută. Viața e mult prea plină de frumusețe pentru a ne opri asupra acestor lucruri. Desigur, fiecare are dreptul la propria părere și respect acest lucru. Dacă este o părere negativă realizată cu mai multă implicare emoțională decât ar fi cazul, mă gândesc cu multă compasiune la persoana respectivă și chiar îmi doresc sincer să se bucure mai mult de frumusețea care ne înconjoară. Cred că acesta e secretul unei lumi mai bune, pentru noi toți.
RAI: La sfârșitul anului trecut ți-a apărut un nou volum de poezie, Intracranian, tot la Casa de Editură Max Blecher. L-am citit și pe acesta și nu am putut să nu îl pun în legătură directă cu romanul Translucid. Și aceasta deoarece am regăsit în paginile sale mai multe teme tratate în roman: războiul om–mașină, tema teleportării cu puterea minții, a tărâmurilor metafizice, a universurilor paralele, relația traumatică tată–fiică, dualitatea opac vs translucid și multe altele. A fost doar o impresie a mea sau, într-adevăr, rămăseseră ceva obsesii după publicarea romanului și le-ai dat o nouă viață în aceste poezii?
LP: Nu știu dacă am scris vreodată dintr-o obsesie, poate cel mult să fi fost o preocupare pentru subiectul respectiv. Oricare a fost ea, tema respectivă nu m-a măcinat și nu pot spune că am ruminat și că am avut nopți albe din motive existențiale. Pentru mine, scrisul este mai mult o explorare creativă, ludică și în același timp filosofică asupra unui lucru sau altul. Și multă muncă, desigur. Scriu din bucurie, pentru mine scrisul nu este terapeutic, ci este o plăcere, una dintre activitățile pe care îmi place să le am în viața mea – este de fapt activitatea mea preferată. De obicei îmi aleg conștient temele și apoi intru în atmosfera temei respective, creez povestea și stările, precum un actor care interpretează un rol. Pentru mine scrisul este o formă de actorie, am mai spus asta și mă bucur să pot interpreta tot felul de roluri în scris. În legătură cu Intracranian, impresia ta este corectă cu privire la legătura care există între Translucid și Intracranian. Iar asta nu pentru că au rămas teme deschise după publicarea Translucidului, ci pentru că Intracranian a fost scris în paralel cu Translucid. Au fost lucruri care mai degrabă și-au găsit exprimarea în poezie decât în proză și în acele momente am simțit să dau curs natural acestui lucru. Și mă bucur că a fost așa.
RAI: În încheiere aș vrea să te întreb ce mai pregătești? Poezie sau proză? De asemenea, aș vrea să știu în ce calitate te simți mai confortabil, în cea de poetă sau în cea de prozatoare? Pentru că, la o privire frugală, din punct de vedere al roadelor, ești într-un echilibru aproape perfect, publicând două volume de poezie, un roman și contribuind cu o proză scurtă la volumul colectiv, Dragostea când te doare (editura Litera, 2022).
LP: În prezent am reînceput să scriu proză, scriu la un roman, dar, ca de fiecare dată, nu aș putea spune că pregătesc ceva. Las lucrurile să meargă în ritmul lor natural. O să fie și poezie, nu am nicio îndoială. La mine poezia și proza se împletesc și nu mă văd împărțită în vreun fel între cele două. În ambele sunt eu, aceeași, cel puțin așa simt.
RAI: Ligia Pârvulescu, îți mulțumesc pentru timpul acordat! Am aflat o mulțime de lucruri noi despre tine și scrisul tău și mă bucur tare mult pentru asta. De altfel, sunt convins că și cititorii noștri vor fi în asentimentul meu.
LP: Mulțumesc și eu pentru întrebări, Romeo Aurelian Ilie! A fost o bucurie să răspund și să stăm de vorbă. Îi salut cu drag pe toți cititorii revistei!
Leave a comment