M-am născut ciufulită

(Monica Tonea)

Cred că m-am născut ciufulită. Când eram mică, mama mă pieptăna, îmi împletea codițele lungi și mă trimitea la școală ca scoasă din cutie. Nu știu cum, în scurt timp, aspectul meu îngrijit se deteriora, nici acum nu-mi explic prea bine cum ajungeam în stadiul ăsta. Îmi amintesc vag că mă enervau hainele apretate și uniforma rigidă de pe mine mă zgâria. Cred că trăgeam de șort și de sarafan, până se lărgeau pe mine, iar codițele se
zburleau că așa era natura lor, nu mă trăgeau băieții de ele. Drumul către școală era scurt, nu-mi lua mai mult de cinci minute, totuși, aveam obiceiul să mă opresc pentru orice fleac: un melc care ieșea din cochilie, îl studiam cu interes până mă distrăgea altceva, un convoi de furnici determinat să-și caute hrană, o vecină care scutura așternuturi în curte, o floare, un fluture – un mănunchi de amănunte care pe mine mă fascinau. Întârziam. (…)

Pentru a citi tot articolul dă click aici.