Maria Ivanov în dialog cu Romeo Aurelian Ilie
Romeo Aurelian Ilie: Dragă Maria Ivanov, ești o poetă apreciată atât în Republica Moldova, cât și în România, director executiv al revistei Timpul din România, ediția din Republica Moldova și membră a Atelierului de poezie și proză „Vlad Ioviță”, coordonat de Dumitru Crudu. Dincolo de asta, ești prezentă constant la o mulțime de evenimente culturale și la emisiuni radio-tv. Am putea spune că ai ajuns la un nivel al carierei literare și al implicării culturale la care alții doar visează. Nu o să te întreb cum faci față ritmului, pentru că sunt convins că le faci pe toate cu pasiune și pasiunea funcționează ca un combustibil infinit. O să te rog în schimb să ne povestești câte ceva despre cine ești tu ca om, ca femeie, care au fost etapele formării tale și treptele urcușului tău în lumea literară.
Maria Ivanov: Dragă Romeo, mulțumesc, în primul rând, pentru apreciere și pentru cuvintele mult prea generoase. Cred că este prematur, în cazul meu, să vorbesc despe un anume „nivel al carierei literare”. Am debutat în 2022 la Editura Prut Internațional și am încă foarte mult de muncit la temelia acestei cariere. Cât despre „implicarea culturală”, să știi că așa am fost dintotdeauna – îndrăgostită de orice tip de manifestare a artei. Eu m-am născut în nordul țării, în satul Cuhnești, r. Glodeni, sat care a dat multe nume de referință – Alex Calancea, Valentina Naforniță, Silvia Goteanschii, Valentina Scerbani și alții. Nu știu în ce măsura, dar cred că un aport important pentru devenirea fiecăruia l-a avut Școala de Arte din sat, a cărei directoare este dna Violeta Huzinschii, școală pe care am frecventat-o și eu, la secția Dans. Dat fiind faptul că aveam această școală, se organizau foarte des concerte în satul nostru și asta a cultivat oamenilor de acolo o anumită sensibilitate. Dar și până a frecventa Școala de Arte simțeam nevoia de a face ceva mai mult. Un impuls inexplicabil. Nu pentru a mă pune pe mine în valoare, ci pentru a-i bucura pe ceilalți, pe părinții mei, în primul rând. Mereu simțeam nevoia să le demonstrez că sunt un copil bun. Parcă voiam să le validez iubirea.
Organizam, încă de pe când aveam 8-10 ani, concerte la casa de cultură. Le organizam periodic, cu sau fără un motiv anume. Dacă nu era „8 martie”, inventam o sărbătoare sau organizam pur și simplu „Ploaia de stele” – tare la modă în anii copilăriei mele. Acum avem noroc de Facebook, am creat evenimentul și trimitem invitații, iar când eram mică, mergeam din poartă în poartă, căci prietenilor mei – soliștilor – le era rușine să o facă. Îi strigam până îmi pierdeam vocea, nu plecam de la poartă dacă nu dădeam ochii cu stăpânul casei, îl așteptam cu răbdare și îl invitam la concert.
Dar și în sat am luat-o cu pași mici :), organizam, inițial, „Ploaia de stele” la poarta verișoarelor mele mai mari. Într-un cerc restrâns, doar cu oamenii din mahala. Juriul îl alegeam, la fel, din mahala. Când am văzut că se adună și săteni din alte mahalale, am trecut la next level – scena Casei de Cultură. Elaboram agenda pentru fiecare eveniment, scriam scenarii, adunam copiii din sat, împărțeam roluri, învățam pe de rost casetele audio ca să știu cântecele și după care urmează. Cântam piese din Andre, O-zone, 3 Sud Est, Valeria, Britney Spears etc. Pe post de microfoane aveam deodorante. Recitam, de asemenea, poezii. Le selectam din cărțile de limbă română. Așa cum eram, copii de diferite vârste, adunam toate cărțile și transcriam de acolo poezii, le repartizam și le învățam. Iar poeziile pe care le recitam eu, erau, de cele mai multe ori, scrise de mine. Creații puerile, evident, dar creații propriii totuși J. Dat fiind faptul că aveam mereu public, tind să cred că a fost binevenit pentru localnici. Mai târziu, am fost parte a echipei fondatoare a teatrului social „Antivirus”, înființat la Liceul din satul Cuhnești, alături de profesoarele Angela Ciornii, Natalia Gamaniuc (Draghici) și un grup de elevi foarte talentați.
M-am cam îndepărtat de întrebarea despre „cine sunt”. Dar ceea ce am relatat face parte, într-o anumită măsură, din ceea ce sunt acum, sunt „etapele devenirii” :). Reluând, după liceu, am urmat Facultatea de Litere de la USARB – Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți. Acolo am înțeles ce înseamnă cu adevărat literatura și am și avut bucuria de a cunoaște și de a avea în calitate de profesori scriitori valoroși precum Leahu Nicolae, Margareta Curtescu, Maria Sleahtitchi, Anatol Moraru și regretatul Ghenadie Nicu.
Cât despre scris, în anii de Facultate scriam proză, dar nu îndrăzneam să vorbesc despre asta. Unica persoană care văzuse fragmente din ceea ce scriam era Iurie Rotaru, un coleg de la „Teatrul Poetic”, organizat de Adela Novac în cadrul Facultății de Litere. El m-a încurajat să îi prezint acel text lui Antol Moraru, care coordona un Cenaclu literar pe atunci. I-am dat, „roșie ca mărul”, un fragment din manuscrisul meu stângaci. După ce l-a citit, m-a invitat să frecventez cenaclul care, spre marea mea întristare, se tot amâna de pe o săptămână pe alta și, într-un final, am abandonat ideea. După absolvire, am plecat la Iași, unde am urmat studiile de Masterat. Acolo, datorită Liviei Iacob, poetă, profesor și critic literar, am îndrăgit mult poezia. Dar încă nu mă apropiasem suficient pentru a scrie poezie. Continuam să scriu proză. La un moment dat, la sugestia aceluiași coleg, Iurie Rotaru, am trimis zece pagini din proza la care lucram de ceva ani lui Emilian Galaicu-Păun. Dumnealui mi-a răspuns a doua zi, scriindu-mi că acel text ar putea fi un început de roman. Și atunci m-am ambiționat să scriu zilnic. Oricum nu am reușit încă să îi dau structură și substanță demnă de tipar.
Cine sunt? O femeie plină de griji, nevoi, încercată adesea de un sentiment acut al inutilității, o femeie foarte fragilă, cu dezamăgici, regrete și visuri, tare multe visuri.
Ai debutat editorial în anul 2022, cu volumul de poeme Totul va fi bine, apărut la prestigioasa editură Prut Internațional și în scurt timp cartea ta s-a dovedit a fi una foarte bine primită atât de critica literară, cât și de cititori. Ai câștigat Premiul Bibliotecii „B.P. Hasdeu” din Chișinău pentru debut în literatură la categoria Poezie, 2023, precum și Premiul Radio Iași și Premiul al II-lea al Asociației ROCADE, ambele la secțiunea „Carte publicată” în cadrul Concursului Național de Poezie și Interpretare Critică a Operei Eminesciene „Porni Luceafărul…”, Botoșani, 2023. Dincolo de aceasta, știu că volumul a beneficiat și de câteva cronici foarte bune, publicate atât în reviste din Republica Moldova, cât și din România. Se poate spune că este un debut mai mult decât fericit, ceea ce este foarte important pentru orice poet. Te așteptai la o așa primire a cărții atunci când i-ai dat drumul în lume? Dar mai ales, spune-ne ceva despre geneza acestui volum, despre cum s-a conturat el și mai ales prin ce „furci caudine” ai avut de trecut pentru a-ți vedea poezia publicată într-o carte?
Cartea aceasta este un produs a doi ani de atelier „Vlad Ioviță”, coordonat de Dumitru Crudu și un produs al lecturilor din acea perioadă. În ultimii trei ani, am prins de-a binelea dragul de poezia douămiistă și postdouămiistă, cum ar fi poezia scrisă de Radu Vancu, Radu Nițescu, Adrian Diniș, Oxana Gherman, Mina Decu, Romeo Aurelian Ilie, Savu Popa și alții.
În momentul în care am trimis manuscrisul la concurs, la invitația lui Dumitru Crudu și Moni Stănilă, cărora le sunt extrem de recunoscătoare, nu credeam că trece. Am fost foarte plăcut surprinsă când am primit marea veste. Mă bucură la fel de mult și felul în care este receptată cartea. Le mulțumesc, pe această cale, tuturor celor care au găsit timp pentru a o citi și pentru a scrie despre ea, inclusiv ție!
Cât despre premii, toate cele trei obținute m-au făcut să plâng de bucurie. Încă mai sunt un copil în suflet. Un copil care se bucură sincer și chiar crede în valoarea fiecărui cuvânt de felicitare, care se bucură sincer și intens pentru reușitele prietenilor săi și pentru aceste premii personale, desigur. Premiile care au validat conținutul cărții m-au înaripat, dar, în același timp, m-au responsabilizat și mai mult. De-a lungul anilor de studii, am obținut varii diplome și premii în cadrul concursurilor de creație, de traducere, naționale și internaționale, și simt acum ceea ce simțeam și pe atunci – dorința de a face mai mult, de a munci mai mult, de a citi mai mult, de a scrie bine, de a fi activă, de a mă implica social, de a contribui la promovarea valorilor noastre culturale românești.
Să vorbim puțin și despre revista Timpul din România, ediția din Republica Moldova, mai cu seamă pentru că noi ne-am cunoscut prin intermediul acesteia și bineînțeles cu mijlocirea lui Dumitru Crudu care ne-a pus în legătură unul cu celălalt. Cum s-a născut revista aceasta, despre care trebuie spus că este o fiică a celebrei reviste Timpul de la Iași/ București, la care au scris marii clasici ai literaturii române, Mihai Eminescu, I.L. Caragiale și Ioan Slavici, și mai ales cum s-a făcut de a devenit, astăzi, poate cea mai importantă revistă de cultură și atitudine politică din Republica Moldova?
Am să încep cu ultima întrebare. Faptul că a devenit una dintre cele mai importante reviste de cultură și, mai ales, o revistă de atitudine este meritul absolut al lui Dumitru Crudu, care este redactor-șef al revistei. El este cel care decide direcția revistei. Eu mă ocup de partea organizatorică, de adunare de materiale, parțial, de tot ce înseamnă comunicare cu finanțatorii, autorii, poștă, tipar, coordonarea echipei, dar direcția, orientarea revistei, forța ei este nemijlocit legată de numele lui Dumitru Crudu.
Proiectul a luat viață în Republica Moldova în ianuarie 2021. L-am contactat pe Mihai Vacariu, managerul Proiectului Timpul de la Iași și i-am zis că mi-ar plăcea să avem și la Chișinău o revistă Timpul online. Am semnat un protocol de colaborare și așa a apărut portalul Timpul Chișinău, parte a proiectului Timpul – portal de cultură, lansat în 2020 de Mihai Vacariu și Adriana Nazarciuc. Proiectul presupunea crearea de reviste locale prin școli și licee. Atât în România, cât și în Republica Moldova, proiectul a prins amploare. Ne întâlneam online săptămânal. Mihai Vacariu organiza periodic dezbateri, întâlniri cu scriitorii din diaspora. La una dintre primele întâlniri invitată a fost Lilia Calancea, cu care am avut un dialog foarte productiv. O altă dezbatere care s-a bucurat de audiență mare a fost cea cu scriitorul și istoricul Adrian Cioroianu cu genericul „Împărăteasa roșie – Viața și aventurile Anei Pauker”, orgnizată tot de scriitorul Mihai Vacariu și multe altele. S-au ținut și cursuri online în primul an. Au fost patru cursuri de jurnalism, ultimul fiind ținut de Andi Lăzescu. Iar Robert Popescu a ținut un curs de foto-video.
În aprilie 2021, prin intermediul lui Vitalie Șega, am făcut cunoștință cu membrii atelierului „Vlad Ioviță”, acolo am avut onoarea de a-l cunoaște personal pe Dumitru Crudu și chiar după prima ședință a atelierului i-am propus să facem echipă și să scoatem o revistă Timpul tipărită la Chișinău. În mai 2021, la Digital Park, lansam primul număr al Revistei Timpul din România, ediția din Republica Moldova, cu sprijinul domnului Alexandru Machedon și al doamnei Aurelia Salicov. În timp, revista s-a bucurat de sprijinul Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova al Guvernului României.
Știu că încă de la izbucnirea groaznicului război din Ucraina, revista Timpul din România și-a asumat fățiș poziționarea sa antirusă și proucraineană, ceea ce până la urmă era un gest firesc, de omenie. Numai că această poziționare nu a fost doar una de fațadă, ci v-ați implicat cât se poate de serios, publicând număr de număr materiale atât literare, cât și politice care înfierau acțiunile Rusiei, ba mai mult, ați participat la proteste împotriva acestui stat invadator, criminal. Nu v-ați gândit nicio secundă la riscuri? Totuși, ați îndrăznit să vă luați la trântă cu Goliat, din poziția unui David care nici măcar praștie nu are, ci numai cuvântul drept armă. Care a fost motivația supremă și „scutul” care v-a călăuzit în luptă?
Când lucram la numărul din martie (2022), l–am sunat pe Dumitru și i-am propus să punem pe prima pagină a Revistei steagul Ucrainei, așa cum au făcut-o colegii noștri din România, și să scriem câte o cronică la cărțile autorilor ucraineni. Îmi și cumpărasem Recreații de Iuri Andruhovici. Dar Dumitru a împins și mai departe lucrurile. El a decis să dedicăm întregul număr vecinilor noștri în semn de solidaritate. A mobilizat foarte repede toți colaboratorii revistei, rugându-i să ne dea texte exclusiv despre Ucraina și ucraineni. Am publicat multe traduceri din poeți ucraineni – Boris Gumeniuk, Lesyk Panasiuk, Daryna Gladun, Andriy Lyubka, Halyna Kruk, Grygory Semechuk și alții. Chiar Dumitru Crudu a tradus câteva poezii ale acestor autori, printre care cele scrise de Boris Gumeniuk. De asemenea, a organizat o serie de interviuri cu scriitori din Ucraina, pe care le-a și grupat, ulterior, într-o carte de interviuri intitulată Războiul mi-a luat tot.
Cât despre teamă, a fost în faza inițială, de ce aș minți? Eu personal am resimțit-o, dar am depășit-o. Apoi, după 23 februarie 2023, când am organizat o lansare la care am oferit „Premiile Revistei Timpul pentru Curaj” și unde i-am avut în calitate de oaspeți de onoare pe Excelența Sa, Ambasadorul UE, Janis Mazeiks, Excelența Sa, Ambasadorul Franței, Graham Paul, Excelența Sa, Directorul Biroului de Cooperare al Elveției, Guido Beltrani, am început a primi un val de SMS-uri și apeluri cu amenințări și acuzații, precum că mă pronunț în spijinul ucrainenilor, fără a cunoaște anuminte realități despre ei. Mi-au fost reproșate și unele declarații făcute acolo, în cadrul evenimentului, dar și poeziile scrise în revistă. Nu voi intra în prea multe detalii. Atâta doar că a fost un moment în care frica m-a vizitat din nou. Dar am reușit să o dau afară din casă și să recapăt încrederea în victoria Binelui asupra Răului!
Să revenim însă și la întrebări mai puțin tensionante. Vreau să vorbim puțin și despre Tabăra de Literatură de la Cuhnești, pentru că știu că ești coorganizator al acesteia. De altfel, noi ne-am cunoscut fizic, anul trecut, tocmai cu ocazia acestei tabere, care a fost, din punctul meu de vedere, mai mult decât minunată, fie-mi iertat pleonasmul asumat :). Știu deja că se organizează și anul acesta, ceea ce mă bucură foarte mult. Sunt ceva schimbări de organizare față de ediția de anul trecut? La ce ar trebuie să se aștepte invitații? Bine, nu ar strica să lași totuși loc și de ceva surprize. 🙂
Taberele de creație pe care le organizăm împreună cu Dumitru Crudu de trei ani deja sunt un proiect care-mi este foarte aproape de suflet, așa cum ne permite să ne revedem, să ne dedicăm o anumită perioadă actului creator în integralitate.
Există câteva modificări anul acesta. De exemplu, tabăra de scriere creativă se va organiza fără tabăra de pictură și sculptură, cum s-a întâmplat anul trecut. Nu vom mai merge pe urmele locurilor cu potențial turistic din Glodeni, dar vom avea program doar la Glodeni și în satul Camenca, unde vom susține un recital pe 4 august, în cadrul festivității organizate cu ocazia hramului satului. Vor fi cu noi și echipa de la „Teatrul fără roți”, care vor pune în scenă o piesă de teatru în aer liber.
Tabăra se organizează cu sprijinul Institutului Cultural Român la Chișinău. Încă de prin iarnă îi prezentasem conceptul lui Narcis Afrasinei și am lucrat împreună cu Dumitru Crudu la dezvoltarea acestuia.
Aștept cu drag să ne revedem!
Iată-ne ajunși și la finalul interviului nostru, când pe mine inspirația mă părăsește complet și recurg inevitabil la clișee. Dar sunt sigur că o să mă salvezi tu cu un răspuns surprinzător. Vreau să ne dezvălui care mai sunt planurile tale literare pe termen scurt și mediu. Pregătești un nou volum de poeme sau te implici în alte proiecte culturale? Poți să ne dai inclusiv informații în premieră, poate ne crește și nouă, celor de la Revista Planeta Babel cota de piață 🙂
Iar exagerezi, Romeo! J La moment, sunt într-o fază de acumulare. Nu mă grăbesc să apar cu un nou volum de poeme. Simt că încă am multe de recuperat. Citesc, scriu, citesc. Aș vrea să mă redefinesc, știu că sună clișeu și asta, dar simt nevoia de a-mi da un timp pentru a mă cunoaște cu adevărat (sper că nu e grav că până la 30 nu am făcut cunoștință cu mine :)).
Un proiect foarte important la care lucrez și din care sper tare mult să iasă o carte de analiză pertinentă și demnă de tipar este doctoratul meu din cadrul Școlii Doctorale a Facultății de Litere de la Bălți. Iar un rezultat bun, presupune multă muncă și dăruire. Îmi concentrez, prin urmare, toate forțele aici.
Maria, dragă, mă bucur nespus de mult că ți-ai rupt din timpul tău foarte prețios și ai acceptat să stai de vorbă cu noi și cu cititorii noștri. Îți urez mult succes în tot ceea ce faci și să știi că titlul cărții tale este cu siguranță unul profetic, pentru că, la așa energie de viață, cu siguranță Totul va fi bine 🙂
Cu Doamne ajută, Romeo. Așa să fie! Să fie Pace și să fie Bine pentru toți! Și eu îți mulțumesc pentru acest interviu.
Cu mare drag, Maria! Te mai așteptăm și cu poeme în paginile revistei noastre!!!
Leave a comment