Mic-dejun

Șofezi pe un zid vertical.
În jur miroase a flori de câmp.
Portofelul ți-a căzut în gol.
Sună alarma, visul se întrerupe.
Ai rămas fără cafea.
Pony Car Sharing a dat faliment.
La ușă sună un ponei.
Noroi pe copite, botul umed.
Gene lungi, miros de grajd.
În loc de macchiato și omletă.
Poneiul ți-a adus un braț de iarbă.
Are și rouă. Lacrimi. Ploaie. 
Sunt și trifoi acolo, cicori ofilite.
Fire încâlcite de rochița rândunicii.
Cu mesaje dubioase pe ambalaj.
Mulțumesc, poneiule, spui.
Stai puțin cu mine, sfrijitule.
Îmi plac dinții tăi ca de porțelan.
Și răsfiri iarba cu degetele.
O întinzi pe birou, pe tastatură.
Un mic-dejun tihnit  –
Poate vor veni vremuri grele.
Va trebui să mânânci iarbă.
Este bine să te înveți cu păscutul.
Vei putea digera celuoza.
Vei începe să rumegi.
Vei umbla agale pe dealuri.
Vei afla ce înseamnă regurgitarea.
După ani frumoși de iubire.
Și dezbateri filosofice.
Pielea ta ar putea deveni ghete.
Oasele, gelatină comestibilă.
Coama, arcușuri de vioară.