Mina Decu în dialog cu Romeo Aurelian Ilie

Dragă Mina Decu, în anul 2018 ai debutat cu volumul de poeme Desprindere, apărut la editura Charmides, care efectiv a rupt gura târgului, câștigând aproape toate marile premii literare pentru debut puse în joc: Premiul Național pentru Poezie „Mihai Eminescu” Opus Primum; Premiul „Tânărul poet al anului 2018”, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori; Premiul pentru debut, în cadrul Festivalului Național de Poezie „Colocviile George Coșbuc”; Premiul pentru debut editorial în anul 2018, în cadrul Galei APLER. Apoi ai făcut o pauză de șase ani până la următoarea carte pe care ai lansat-o, Tagliatelle allegro, apărut la editura Cartier. Înainte de a vorbi mai pe larg despre noul volum, aș vrea să te rog să faci un exercițiu de anamneză și să îmi spui cum ai trăit succesul volumului de debut. Și de ce a durat șase ani până la apariția unei cărți noi?

Mamă, câte premii! :)) M-a luat pe sus ce s-a întâmplat cu primul volum, m-am trezit not in Kansans anymore, iar Oz-ul în care m-am aflat subit avea alt fel de vrăjitori și de personaje, fiecare cu lipsurile-calități ale sale, dar toți executând numere cu cuvinte, la diverse festivaluri sau evenimente în care era celebrată regina supremă, Poezia. Nu știu ce m-a apucat să-ți răspund așa, poate pentru că fix așa m-am simțit, venită nu de pe o insulă poetico-socială, ci doar din insula minții mele, unde făceam puzzleuri cu bucățele de experiență acumulate până atunci, din care a ieșit ceva ce am numit desprindere și s-a întâmplat să aibă apariția poeziei.

De ce au trecut șase ani până să vin cu o nouă carte? A trebuit să decantez o formulă de care trebuia să mă desprind, pentru a putea aduce altceva la suprafața hârtiei, pentru că nu-mi prea place să mă repet. Așa că am tot dat variante și variațiuni ale desprinderii prin diverse reviste și pagini online și pe hârtie, până când a început să apară o voce nouă, venită din experiențe și interese diferite. Evident că adunasem texte cât pentru încă 2-3 cărți, lucrasem atât pe text, cât și pe structură – asta s-a întâmplat mai mult în perioada pandemiei și imediat după –, apoi mi-am dat seama că nu mai vreau să vin, după cum spuneam, cu ceva ce e derivat din aceeași formulă și am renunțat la tot. M-am angajat la o școală apoi și am început să explorez acest univers, să adun limbaj și vocabular și să dau glas unei alte voci, unor alte voci și așa a apărut Tagliatelle allegro, în care unul dintre personaje e un cumul de voci de preadolescenți, pe care am vrut să-i fac auziți prin textele pe care le-am scris, pentru că rareori ei ne spun chiar ce gândesc sau ce vor; de cele mai multe ori ei chiar știu ce vor, iar noi, ăștia mari, ar trebui să fim atenți și, mai ales, să avem mai multă încredere în ei.

Am petrecut apoi timp cu structurarea textelor, cu separarea lor pe grupaje, cu trasarea firului, atent marcată de inserții între grupaje, m-am gândit mult și la ce mottouri să pun, alegând în cele din urmă două care pot fi foarte ușor interșanjabile din punct de vedere al autorilor, cu toate că autorii sunt extrem de diferiți unul de altul, aflați chiar la pol opus, apoi lucrul cu textul, în sine, care a fost un atelier continuu, chiar și în ultima fază a publicării am introdus câteva sute de modificări, pentru că am schimbat modul de adresare al unuia dintre personaje, iar asta a dat mult de lucru tehnoredactoarei, căreia îi mulțumesc și pe această cale pentru răbdare. Cam de-aia a durat atât până să vin cu o carte care e pe jumătate, ca număr de pagini, față de prima.

Tagliatelle allegro (Cartier, 2024), cum ți se pare că a fost primit de public și de critici? Ai tendința de a face o comparație cu modul în care a fost primit primul volum sau deosebești foarte clar lucrurile și te raportezi diferit la fiecare volum?

În general, nu am tendințe comparative, nici înspre cărțile mele, nici înspre cartea mea raportată la cărțile altora. Tagliatellele doar ce au apărut și cred că au fost bine primite, pastele mele au fost pe farfuriile topurilor, gustate de critici și de cititori din diverse medii și cu diferite gusturi culturalo-poetice, au primit chiar și o nominalizare, deja, așa că aș putea să zic nu doar că au fost primite bine, ci chiar foarte bine.

Pe lângă faptul că ești poetă știu că ești și traducătoare din engleză, franceză și spaniolă. Povestește-mi câte ceva despre munca de traducător și o să te rog să faci un top trei cărți pe care le-ai tradus.

Ce întrebare grea, acum, mai ales, când sunt cu mintea prinsă în ce se întâmplă în țară cu alegerile din decembrie. Port după mine cartea Barbarei Cassin, Elogiul traducerii, apărută la Editura Tact anul acesta și abia mai apuc să mai citesc câte o picătură, printre viețile care mă tot prind în corzile unei realități din ce în ce mai KO. Ce să-ți spun despre munca de traducător? Îți pot spune doar că știi că o carte a fost tradusă bine dacă atunci când o citești uiți că citești o carte tradusă și te întorci asupra frazei doar ca să te bucuri de frumusețea ei, nu pentru a-i căuta o coerență. Eu asta încerc să fac atunci când traduc, să aduc în limba mea povestea spusă într-o altă limbă, păstrând și sensul, și povestea, schimbând doar unele reflexii, pentru ca cel care se uită să nu cumva să vadă alt chip decât cel pe care și l-ar putea în limba lui descrie.

Un top… hmmmm. Bine, fie: 1. Plaja, o proză scurtă de Roberto Bolaño, apărută în numărul 19 din Poesis Internațional; 2. Comedia ororii în Franța, tot de Roberto Bolaño, apărută la Editura Univers în 2019 și 3. Un Stradivarius de la Goebbels de Yoann Iacono, apărută la Editura Publisol, în 2022.

Aici aș vrea să mai adaug că munca mea de traducător ar fi incompletă și cu hibe dacă peste ea nu s-ar depune munca unui redactor și a unui corector, care să vină cu un ochi odihnit, o minte limpede și cu un bagaj bogat gramatical, semantic, topic and so on (uite, aici ar fi trebuit să se uite un corector bun, care să pună sau să scoată virgulele pe care eu le-am pus aiurea sau am uitat să le pun; aici, pe interviu, zic).

Înțeleg că ai o pasiune sau poate chiar o slăbiciune pentru poetul și prozatorul latino-american, Roberto Bolaño. De unde vine aceasta? Pe lângă Bolaño, ce alți scriitori, români sau universali, apreciezi în mod special? Și dacă ar fi să decretezi unul dintre ei ca fiind mentorul tău, chiar și indirect, care ar fi acela?

Slăbiciune chiar, zici. O fi, de ce, nu știu. Vine de la el, de la faptul că se uită la lume cu luneta cu care mă uit și eu și decide să descrie aceeași părticică pe care aș descrie-o și eu și o face al dracului de bine. Asta cu scriitorii pe care îi apreciez chiar e o întrebare grea, așa că o să aleg să răspund la ea cu o adăugire: descoperiți în ultimul timp. Așa că am să zic așa: Ion Agaci, Alina Țârcoman, Maria Cârstian, Laura Francisca Pavel, Gabriel Dorobanțu, Ruth Ozeki și Tezer Özlü. Singurul mentor mi-e realitatea, trecută prin filtrul imaginației. Ah, și cinemaul, cu precădere cu doi dintre creatorii lui, Ceylan și Kiarostami.

Știu că ești inclusiv o persoană foarte activă din punct de vedere civic. Cum vezi rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale de anul acesta? Cum îi caracterizezi pe cei doi candidați rămași în cursă: Călin Georgescu și Elena Lasconi?

Pfff… În momentul ăsta deja s-au mai întâmplat lucruri și, sincer, nu mai înțeleg nimic, iar ce cred că înțeleg, aș vrea să cred că înțeleg greșit. Se întâmplă niște lucruri in your face, iar cei care ar fi trebuit să nu lase să se ajungă aici, se fac că nu le văd. Trăim un coșmar colectiv, în care România e împărțită în două și nici nu știe de ce, pur și simplu vede că doar două opțiuni i s-au dat, niciuna bună, dar singurele posibile. Dumnezeule (și e doar o figură de stil), cum aș putea să-i caracterizez? N-am talentul lui Caragiale. Cel mai tare mă întristează faptul că se pare că România doar atât a putut da, astea sunt semințele crescute în zeci de ani de democrație, iar acum nu avem încotro decât să întindem mâna și să culegem dintr-un pom sau altul.

Eu, una, o să mă duc, dacă o da CCR, să culeg un fruct albastru, dar nu mă întreba ce gust cred că are, că prefer să nu spun. Tot ce știu e că de la el mă pot strica la stomac, pe când de la fructul din celălalt copac disponibil știu sigur că aș putea face complicații mult mai grave, cum ar fi să mă înverzesc subit și să-mi apară sârmă ghimpată la glezne care mă leagă de glie. Așa că sfatul meu ar fi să mergeți să culegeți din pomul cu fructe albastre, Lasconi cred că-i spune, din nou, dac-o da CCR. Iar înainte de a culege dintr-un pom din doi, trebuie neapărat să mergeți să plantați cartofi, duminică, pe 1 decembrie, și să aveți grijă ce saci luați din remorci, că mulți, dar foarte mulți, aproape toți, sunt stricați și chiar ar trebui să îi scoatem din sistem.

Aveți grijă ce votați la parlamentare, nu vă luați după unii și alții care vă dau sos în cantități industriale sau care vă spun că pot să vă facă țara frumoasă și verde și să vă rupă punțile, ca să trăiți ca pe o insulă plutitoare, că dacă vin uragane și valuri tsunamice, ne-am dus pe piuă. So, deschideți ochii, că nu oricine nu vrea să ajutăm oameni aflați în războaie, pe lângă noi, ne ferește de război pe noi, că inamicul care bombardează vecinii piere și noi rămânem singuri și fără ajutor, în caz de orice ceva cu mult mai mare. Mai sunt multe de zis, cum că am muri de foame cu grânele aurii care se uită la soare și soarele la ele într-un grânar de aur, dar izolat. Aveți grijă cum votați, informați-vă din mai multe surse și informați-i și pe cei care sunt derutați și deznădăjduiți, spuneți-le că suntem cu toții în aceeași hazna, numai că pe una dintre părți nu e mișcătoare. Luați-vă de mâini, femei cu bărbați, bărbați cu bărbați, femei cu femei și puneți stampila bine informați, pentru atât de mai bine cât se poate.

Și ultima întrebare, cea clișeu, cum îmi place mie să îi spun: ce se mai află în lucru în laboratorul tău literar?

Păi, în curând o să apar cu o proză scurtă într-o antologie mișto, cu poezii de dragoste, într-o altă antologie mișto. Scriu, de prin ianuarie, cu întreruperi, la o proză-eseu, care sper să apară, cât de curând o vrea ea, proza și mintea mea, la altă editură mișto. Scriu, tot scriu, poezie, dar încă nu am nimic care să mă scoată dintr-ale mele noi ale mele. Traduc la o carte mișto, despre o comunitate hispanică de transsexuali, pentru o editură la fel de mișto. Cam asta. Te pup.

Mulțumesc frumos pentru acest dialog atât de plin de substanță! Cu siguranță cititorii noștri vor avea multe de învățat. Te pup și eu și îți urez mult succes în continuare!

---