Mix-tape

(Cristian Vicol)

Părinții mei au iubit întotdeauna muzica. Era refugiul lor într-o perioadă când lumea nu era altceva decât zgomot de fond, agresiv, asurzitor, cacofonic. În weekenduri, uneori singuri, alteori alături de prieteni, ascultau la magnetofon, apoi la pick-up și mai târziu la un casetofon prăpădit, albumele colecționate de-a lungul unei tinereți în care puține lucruri le-au aparținut cu adevărat. Exista întotdeauna o veselie care îi însoțea în acele zile, de fapt rămășițele vremurilor când blugii, gecile de piele sau pletele erau în consonanță cu speranțele lor. Se agățau de ele, nostalgici,
întinzând orele ca pe gumă, până târziu în noapte, uneori spre dimineață, fără îngrijorarea vecinilor deranjați.

În primii ani după Revoluție, muzica îi însoțea aproape la fiecare sfârșit de săptămână, un tabiet rock ’n’ roll, punk și pop care le alina, probabil, dezămăgirile profesionale și personale. Mai târziu, cum e și firesc fiecărei generații, petrecerile s-au împuținat, de asemenea și prietenii lor și țin minte că veselia s-a transformat mai întâi în blazare, apoi în capitulare. (…)

---

Pentru a citi tot articolul dă click aici.

---