Moroi și stribori, felceri și milițieni – Anotimpul țânțarilor, Cristian Vicol

(Romeo Aurelian Ilie)

Cristian Vicol este specialist în Relații Publice la Teatrul German de Stat din Timișoara și doctorand la Litere în cadrul Universității de Vest din același oraș, sub coordonarea doamnei profesor Adriana Babeți (tema cercetării sale o reprezintă literatura refuzului în Europa Centrală, în a doua jumătate a secolului XX). A debutat în anul 2010 cu proză SF, în revista Helion. A publicat până în prezent, patru volume: Comoara din cetate (Editura de Vest, 2014), Sfârșitul inocenței (editura Eurostampa, 2015, ediția a II-a, adăugită, editura Tritonic, 2018), O scurtă istorie a Timișoarei până la 1716 (editura Eurostampa, 2016) și Anotimpul țânțarilor (editura Casa de pariuri literare, 2021). Asupra acestuia din urmă mă voi apleca în cele ce urmează.
Cel mai recent volum de proză scurtă (și medie) semnat de Cristian Vicol, Anotimpul țânțarilor, poartă subtitlul de povestiri pulp-fiction, și nu este nicidecum vreo formă de epatare, ci o descriere cât se poate de potrivită. Și aceasta deoarece „firul roșu” care traversează și leagă cele șapte povestiri, îl reprezintă o împletitură stranie realizată dintr-un filon de fantasy ce-și trage seva din tradițiile și superstițiile ancestrale românești (populate de strigoi sau moroi, de duhuri ale iernii sau de copaci fermecați) și o readucere în atenție (într-o manieră cât se poate de realistă) a terorii și incompetenței de care uza cu asupra de măsură instituția Miliției, în perioada regimului de tristă amintire, scoțând la lumină episoade ce pot fi cu ușurință caracterizate drept absurde, în toate accepțiunile acestui termen. (…)

Pentru a citi tot articolul dă click aici.