[moș crăciunul tău e beat criță] și [ascult lana del rey ca o religie]
moș crăciunul tău e beat criță
moș crăciunul tau e beat criță văd scris pe ecranul filmului singur acasă
și moș crăciunul meu e beat criță replic pe întuneric
stau destul de prost cu visarea
sînt poet de ocazie
pe fundal soft music pe pereți vopsea proaspătă
lumina palidă îmi mângâie blând fața
notele mele de întristare penetrează cutia de lapte pasteurizat
câinii mei au fost mereu cu mine indiferent de urâțenia mea
numai eu pe patul morții lor nu.
ascult lana del rey ca o religie
ascult lana del rey ca o religie
nu iubi o femeie doar pentru că are vagin & îți face copii
nu e filosofic/ moral/ ca o eutanasiere bineînțeles că e social
îmi transpiră sufletul adevărat adevărat îți spun că
doar oamenii cu stomacul gol și morala în cap îmi mai încălzesc inima
de ce nu înțelegi ce scriu e scris cu alfabetul tău matern și povara cuvintelor nespuse
mamele frumoase nasc copii triști
mamele frumoase sunt simple
mamele frumoase nu-și pun unghii false & nu poartă tocuri când gătesc
deci mă îndrăgostesc de mama
Leave a comment