Multivers – decantări de lumi perfecte peste realitate

Oamenii ca specie nu au fost niciodată mărginiți de limitele fizice. Chiar dacă nu reușim să ajungem fizic până la capătul Universului, avem capacitatea să creăm Universuri prin care să călătorim nestingheriți, iar una din cele mai bune mijloace de transport este poezia. Decebal N. Todăriță reușește în volumul Multivers o astfel de călătorie, cu final în Universul nostru fizic. Sincer, nu am știut cum să simt acest final. Ca pe unul trist? Ca pe o realitate urâtă de care nu putem scăpa indiferent de călătoriile noastre în Universuri perfecte? Ultima parte a volumului („reVOLTe”) este formată din poezii din real, spuse direct, fără perdea, parcă dintr-un suflet venit din alte lumi mai blânde, în care „stau cu mine pe malul erodat / al ființei… / arunc sticle oarbe / în mări de marmură”.

Călătoria propusă de Todăriță este una interesantă, în care speranțele, singurătatea, iubirea, nevoia de dialog cu sinele se termină cu realitatea imediată, o palmă care te scoate crunt din Universuri infinite, iar „infinitul este aici. În noi”. Cred că acest lucru oferă întregului volum optimismul de care cu toții avem nevoie, dar mai ales nevoia de Universuri existențiale unde să ne putem descărca de duritatea lumii fizice. Aceste multiversuri ne dau dreptul de a vedea iubirea perfectă, de a fi complet singuri la nevoie, ne versifică cu adevărat. Ceea ce ne oferă Decebal N. Todăriță sunt acele momente simple și perfecte pe care avem posibilitatea să le simțim, concomitent cu revolta pe care o dorim, nevoia de a spune totul pe față, dorința de a transforma realitatea într-un multivers perfect.

Per ansamblu volumul Multivers decantează sentimente și stări perfecte peste un mediu scorțos și plin de revolte, încercând să creeze o depunere fină, ca o plajă. Lumea creată nu face decât să ne aducă în starea de liniște și optimism, pe care poezia le amplifică.