Nevoia compulsivă de a lăsa ceva după noi
Conceptele psihologice au intrat în limbajul curent al societății românești însă, nu de puține ori, sunt folosite impropriu, neadecvat.
Auzim foarte des expresii: mănânc, beau, fumez, fac curat, cumpăr, fac sex asociate cuvântului compulsiv. Oarecum, mai toate, sunt la baza piramidei nevoilor. Avem aici un comportament compulsiv menit să aline dispoziții acute de tristețe, anxietate sau diverse neajunsuri sufletești, prin acțiuni care asigură o imediată satisfacție.
Oare ne căutăm și rostul (ca nivel superior al nevoilor umane) tot în mod compulsiv?
În descrierea personalității de tip compulsiv al lui Theodore Millon se menționează faptul că: „persoanele compulsive au fost intimidate și obligate să accepte cerințele și părerile care le-au fost impuse de către alții.”
Într-o bună măsură, comportamentul impulsiv este un răspuns la cerințele resimțite ca presiune, din afara noastră, de la familie, cerc de prieteni, mediul profesional etc. Dar, mai presus de orice, pare să fie neacceptarea propriei efemerități. În artă, cultură, demersul creativ este însoțit de dorința nemuririi. Amprenta autenticității creatoare îți asigură un loc în memoria timpului. – Cătălin Stanciu (psihoterapeut, scriitor)
Pentru a citi tot articolul dă click aici.
Leave a comment