O americană la Paris

Evit să mă iau după recomandările de lectură din comentariile de pe Facebook, fiecare are gusturile și parti-pris-urile sale personale care nu coincid neapărat cu ale mele. Dar în ziua aceea scroll-am intens pe wall-ul unei personalități publice (nu spui cine, secret) și-am zis na, noblesse oblige. Pen’că mi-a plăcut laconismul recomandării, ceva gen „citește-o, n-o să regreți”. Pen’că mi-a plăcut și că nu auzisem/ citisem nimic de Kerri Maher. Impresii la care mi-am adăugat, cu nedezmințita ușurătate a firii, autosugestia că numita librăreasă din titlu musai să fi făcut ceva cât de cât notabil de s-a scris un roman despre ea. Mi-am procurat, deci, volumul și l-am citit.

La început destul de reticent, fiindcă m-am acomodat relativ greuț cu tonul sprințar de povestioară romanțată relatată pragmatic, în suprafață, fără adâncimi sau imprevizibile zguduiri psihonarative majore. Apoi din ce în ce mai degajat, odată ce am acceptat convențiile textului și mi-am potolit primele curiozități.

Câte ceva despre autoare, precum am ajuns să aflu: Kerri Maher este o scriitoare americană care a debutat în 2018 și care, în romanele sale, abordează biografii feminine reale, relevante/ exemplare în plan personal și/ sau  social (The Kennedy Debutante – Kathleen „Kick” Kennedy; The Girl in White Gloves – Grace Kelly; All You Have to Do Is Call – organizația Jane Collective). Librăreasa din Paris (The Paris Bookseller), apărută în 2022, nu face excepție. Eroina principală a romanului este legendara Sylvia Beach și librăria de carte în limba engleză Shakespeare & Company pe care a fondat-o la Paris imediat după Primul Război Mondial și care a devenit un reper important pe harta societății literare din Parisul interbelic dar nu numai, dată fiind contribuția ei esențială (a librăriei, a proprietăresei sale) la apariția romanului Ulise al (astăzi) celebrului irlandez James Joyce.

În prim-planul poveștii se află două linii narative principale: epopeea „moșirii”/ editării/ difuzării capodoperei lui Joyce și relația Sylviei Beach cu partenera sa de viață, Adrienne Monnier.

Meritul principal al cărții constă în cantitatea considerabilă de informație pe care o aduce cititorilor.

Altfel, am dat peste câteva pasaje în care „cusăturile” hainei textuale sunt lăsate la vedere, autoarea părând preocupată mai mult de inserarea detaliilor concrete de context și personaje decât de stil și fluiditate, de parcă ar fi avut de parcurs un punctaj care trebuia neapărat bifat (planul romanului, n’așa?!). Apoi, pe măsură ce am întâmpinat mici sincope pe parcursul lecturii, m-am întrebat cât din aparenta deficiență de stil este cauzată de precipitarea concepției textului original, de neglijența redactării (căci apar unele diverse/ evidente erori) sau de scăpările și lipsa de nuanțe ale traducerii (vezi, de exemplu, relatarea despre Walt Whitman care, pasămite, „cunoscuse intimitatea și simțise impulsul de a se cupla”, ceva ce sună brutal/ vulgar în atmosfera marcată de prețiozitate a relatării). Pe alocuri tonul devine exagerat-romanțios, Parrrisul este graseiat fără talent (dar să trecem cu vederea, dat fiind perspectiva american shallow aparent asumată), documentarea, foarte bună cum ziceam, capătă accente profesorale aride.

În rest, demersul e nobil, romanul abundă de personaje, povestea este redată cursiv și te prinde dincolo de toate dulcegăriile (la un moment dat mi-a trecut prin cap chick lit/ lad lit), firele narative sunt urmărite și rezolvate precis, personajele, epoca, totul devine un întreg din care afli multe și mărunte fără să te plictisești.

Un biopic veritabil de cea mai americană esență – de altfel sunt surprins că nu a apărut mai întâi filmul și apoi cartea. O lectură agreabilă de vară.

---