„O, ce veste minunată” – semnificațiile dogmatice ale unui colind de Crăciun
Tradiția colindelor de Crăciun se pierde în negura vremurilor. Sau poate mai potrivit ar fi să spunem, în acest caz, în lumina vremurilor. Pentru că nu poate fi vorba de nicio negură când vorbim despre Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos. Căci acesta este rolul principal al colindelor, acela de a vesti tuturor oamenilor venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu, a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Desigur, nimeni nu poate spune cu certitudine de unde vine acest frumos obicei al colindelor. Dar, dacă citim cu atenție referatul biblic, varianta lucanică, privitor la evenimentele Nașterii Domnului descoperim un detaliu care ar putea fi revelator în acest sens: „Și în ținutul acela erau păstori, stând pe câmp și făcând de strajă noaptea, împrejurul turmei lor. Și iată îngerul Domnului a stătut lângă ei și slava Domnului a strălucit împrejurul lor, și ei s-au înfricoșat cu frică mare. Dar îngerul le-a zis: Nu vă temeți. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Căci vi s-a născut azi Mântuitor, care este Hristos Domnul, în cetatea lui David. Și acesta vă va fi semnul: veți găsi un prunc înfășat, culcat în iesle. Și deodată, s-a văzut împreună cu îngerul, mulțime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu și zicând: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace între oameni bunăvoire” (Luca 2, 8–14). Așadar, din Biblie aflăm că primii vestitori ai Nașterii lui Hristos au fost îngerii din cer. Deci tot ei pot fi socotiți și primii colindători. Iar noi, colindând, ne facem asemenea îngerilor.
Desigur, de la punctul zero al Nașterii minunate din Bethleem și până astăzi, colindele au cunoscut o varietate extraordinară, existând pe toată fața pământului sute, dacă nu chiar mii de colinde diferite. Rămânând însă la colindele cunoscute de noi, românii, putem spune că ele se împart în două mari grupe: colindele de vestire, în care predomină aspectul religios și colinde de urat, în care accentul se mută de pe dimensiunea religioasă pe cea gospodărească. Uneori, elementul religios apare, discret, și în colindele din a doua categorie. Dar pentru moment eu mă voi opri asupra primei categorii. Și mă voi apleca puțin asupra unui colind foarte cunoscut și foarte iubit atât de către cei mici, cât și de către cei mari, deși nu se umblă în mod curent cu el pe la casele oamenilor, dar se ascultă cu emoție pe toate canalele de difuzare, fiind prezent și în toate manualele și culegerile de colinde și cântece de stea, și anume „O, ce veste minunată”. Și aceasta deoarece mi se pare a fi colindul prin excelență religios, dogmatic, care în numai trei strofe scurte, reușește să concentreze întreaga învățătură de credință creștină despre Nașterea Domnului. Pentru început voi reda versurile colindului, apoi voi face o scurtă expunere a învățăturilor care reies din acesta.
O, ce veste minunată!
În Betleem ni s-arată
Astăzi s-a născut
Cel făr’ de-nceput
Cum au zis prorocii.
Că la Betleem Maria
Săvârşind călătoria,
Într-un mic sălaş,
Lângă-acel oraş,
A născut pe Mesia.
Pe Fiul în al Său nume,
Tatăl L-a trimis în lume,
Să se nască
Şi să crească,
Să ne mântuiască.
În cele ce urmează voi încerca să devoalez misterele dogmatice ascunse în acest superb colind. Și primul aspect asupra căruia aș vrea să mă opresc este versul al treilea din prima strofă, „Astăzi s-a născut”, și mai ales asupra lui „astăzi”. De ce este acest cuvânt aparent banal atât de important? Pentru că ne învață faptul că, la Dumnezeu totul se petrece „astăzi”, în clipa prezentă, totul este despre prezent și mai ales despre prezență. Ne învață că noi nu sărbătorim ceva ce s-a întâmplat acum 2000 de ani, ci că Nașterea Pruncului se întâmplă din nou și din nou, an de an, în seara de Ajun. Și trebuie să fim prezenți cu tot sufletul, să vedem cu ochii minții scena Nașterii din ieslea de la Bethleem.
O încărcătură dogmatică încă și mai deosebită o are versul următor: „Cel făr’ de-nceput”, care vorbește despre nașterea din veșnicie a Fiului lui Dumnezeu, Logosul sau Cuvântul lui Dumnezeu, din Dumnezeu Tatăl. Așadar, Fiul lui Dumnezeu, se naște din veci din Tată fără de mamă, iar „la plinirea vremii” (Galateni 4, 4), se naște pe pământ din mamă fără de tată, după cum foarte frumos s-au exprimat părinții Bisericii. Ce înseamnă „la plinirea vremii”, expresie utilizată de Sfântul Apostol Pavel? Înseamnă că Fiul lui Dumnezeu ia trup omenesc din Sfânta Fecioară în momentul pe care Dumnezeu l-a considerat cel mai potrivit, când era cea mai mare nevoie de intervenția Lui în lume.
Desigur, important este și versul al cincilea, „Cum au zis prorocii”, pentru că amintește de faptul că încă de la căderea primilor oameni în păcat și alungarea lor din rai, a existat promisiunea unui răscumpărător, a unui mântuitor, făcută inițial de Însuși Dumnezeu Tatăl și reiterată periodic de către toți profeții din Vechiul Testament, dintre care amintesc aici doar pe David, Isaia, Ieremia, Daniel, Osea, Amos, Meheia sau Zaharia, culminând cu Sfântul Ioan Botezătorul.
Strofa a două vorbește în mare parte despre cadrul geografic și istoric al Nașterii Domnului, amintind de locul exact al nașterii și de contextul recensământului comandat de Cezarul Romei, care a dus la săvârșirea călătoriei de la Nazaret la Bethleem, pentru că Fecioara Maria locuia cu dreptul Iosif care îi era logodnic și protector în Nazaret, în partea de nord a Palestinei, dar ambii erau descendenți din neamul regelui David, deci din orașul Bethleem, care este localizat în sudul țării. Totuși, și aici avem un element dogmatic, în ultimul vers: „naște pe Mesia”. De ce este important acest vers? Pentru că termenul de Mesia desemnează tocmai pe acel mântuitor prezis de profeți, pe care evreii însă ajunseseră să îl perceapă, în contextul ocupației romane, ca pe un izbăvitor militar care să-i elibereze de sub robia Romei.
Cea de-a treia strofă este cea mai bogată în semnificații dogmatice, întrucât ne spune că Fiul Fecioarei este, de fapt, Fiul lui Dumnezeu Tatăl, trimis în lume în numele Lui, adică ca reprezentant al dumnezeirii pe pământ, cu sarcina precisă de a mântui neamul omenesc din robia păcatului și a morții. Fapt care se împlinește întocmai prin întreaga activitate a Domnului nostru Iisus Hristos, dar mai ales prin jerta Sa pe cruce, prin moartea și Învierea Sa, care încununează opera de mântuire.
Așadar, să ne bucurăm de Nașterea Domnului ca și cum s-ar întâmpla astăzi, acum, și mai ales să ne gândim mereu la faptul că an de an, prin nașterea Pruncului Sfânt în ieslea din Bethleem, omenirea primește o nouă șansă la reînnoire trupească și sufletească. Să încercăm și noi, fiecare în parte, să ne reînnoim sufletele și trupurile prin primirea Sfintelor Taine ale Spovedaniei și Împărtășaniei, în Ajun, respectiv în ziua sfântă a Nașterii Domnului.
Leave a comment