O cruce de carne

După o zi ca asta,

Schimb o haină cu alta,

O piele cu alta, apoi,

Cu vârful unui cuțit, ușor de tot,

Răzuiesc pojghița maronie a lehamitei

Care îmi îmbracă trupul într-un costum de gală.



La periferiile propriei umbre,

Acolo mi se adăpostește singurătatea

După ce și-a îndeplinit, cu un maximum de eficiență,

Norma.



Nu e nimeni prin preajmă,

Doar un întuneric foșnitor

Ca o aripă de liliac confecționată din hârtie creponată.



Ceva atârnă în gol

Și face aerul să aibă forma

Unui braț retezat.



Gândurile îmi sunt

Rămășițele unei furtuni electromagnetice.



Ziua de mâine îmi pare cam goală

Ca o pungă pe care o primești la pomana de 100 de ani

A unui dictator uitat.



Mă dau în leagănul propriei minți

Și, astfel, consider că mi-am îndeplinit

Datoria de creație

Pe ziua de astăzi.



Mă pregătesc

Pentru un somn

Care mi se va scurge prin trup

Sub forma

Unui ultim țâșnet de lavă

Ieșit tocmai când vulcanul părea complet tranchilizat.



Oboseala mea,

O cruce de carne

Pe care mintea îmi e răstignită



Având capul în jos.