O lecție de la Moș Nicolae
Este seara de 5 decembrie, Ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, iar copiii din lumea întreagă știu ce au de făcut: să-și curețe bine ghetuțele sau cizmulițele, să le usuce bine-bine, să le dea cu cremă de ghete, să le lustruiască apoi până strălucesc și să le așeze frumos lângă ușă pentru ca Moș Nicolae, căci așa-i spun copiii Sfântului Nicolae, să lase în ele dulciuri, fructe, poate chiar și o jucărică, dacă se întâmplă să fie mai darnic ca în alți ani. Nu a adus niciodată jucării, acestea rămânând mereu în sacul Moșului Crăciun, care este mai darnic decât Moș Nicolae. Dar copiii încă speră ca minunea aceasta să se împlinească totuși odată și odată. Ah, și încă ceva mai au copiii de făcut: să-și ceară iertare de la părinții lor pentru toate prostioarele pe care le-au făcut peste an, astfel încât Moșul să vadă că le pare rău și să nu lase în ghetuțe și vreo nuielușă. Nu a lăsat niciodată nuielușă, dar ei vor să fie prevăzători. Mai ales că este un lucru știut că nu există niciun copil pe lumea asta chiar așa, cuminte-cuminte. Altfel, i-ar striga părinții prin casă, Sfântul Andrei!, Sfânta Sara!, Sfântul Eric! și așa mai departe. Fiecare mai face câte o boacănă mai mare sau mai mică: ba mai sparge o cană sau o farfurie, ba mai strică un stilou, ba mai rupe o carte, ba mai pierde un fular… Motive ca Moșul să se supere pe ei ar fi din belșug.
Ei bine, povestea aceasta, adevărată ca toate poveștile lumii, este despre doi frățiori, mai exact un frațior și o surioară, pe numele lor David și Miruna. David este mai mic, are doar 7 ani, iar Miruna este puțin mai mare, având 9 ani. Firește, sunt copii ca toți copiii, adică nu tocmai cuminți. Bine, nici răi nu sunt, doar că le cam place să se țină de farse unul cu celălalt, spre disperarea părinților, care nu mai știu cum să-i împace de fiecare dată când se iau la hârjoneală și bineînțeles că sfârșeșsc prin a vărsa amândoi râuri de lacrimi ca de crocodil. Căci se știe că cel mai plângăcios animal din lume este crocodilul, care de fapt nici nu trăiește în bălți naturale, făcute de ploaie, ca hipopotamii, de exemplu, ci fiecare crocodil trăiește în balta făcută din propriile lacrimi.
Ca toți copiii din lume, și David și Miruna și-au spălat bine-bine ghetuțele, le-au șters cu grijă, le-au dat cu cremă de ghete, le-au lustruit până au strălucit, exact așa cum cere tradiția din moși-strămoși și le-au așezat frumos lângă ușa de la intrare. Ba încă le-au mai și înfășurat în instalație de brad, din aceea cu beculețe colorate și au băgat-o în priză, astfel încât ghetele să fie luminate, să nu cumva să nu le vadă Moșul, care de bătrân ce este, că doar e bătrân cât istoria, poate o avea și el probleme cu vederea, ca bunicul sau bunica. Și până la urmă, instalația tot trebuia scoasă din cutie și verificată, că după ce trece Moș Nicolae trebuie pregătit bradul de Crăciun, să vină și Moș Crăciun, cu alte daruri, mai deosebite chiar decât cele de acum.
– Gata, copii, le spune mama zâmbind. Ați terminat de pregătit ghetuțele, acum fuga la baie, să vă spălați pe dințișori și direct în pat la somnic, că doar știți că dacă nu dormiți profund, Moșul nu mai vineee!!!
– Bine, mami, zise David, și se și duse la baie.
Luă voios periuța și pasta de dinți și execută cel mai atent spălat pe dinți de peste an, motiv de zâmbete pentru părinți, care știau că în restul zilelor, spălatul pe dinți era pentru el mai degrabă o pedeapsă. Dar acum era musai să fie cel mai cuminte copil din lume.
– Da, mami, am înțeles, încuviință și Miruna și, pentru a nu se îngrămădi cu David la baie, își îmbrăcă mai întâi pijamaua și își pregăti patul de culcare.
Apoi merse și ea la baie în timp ce David era deja în pat, cu lumina stinsă, și cu ochii strâns închiși, în caz că vine cineva să verifice dacă doarme, să pară că doarme buștean. Miruna, la rândul ei se achită cu grație, cum stă bine unei fetițe, de toate sarcinile de dinainte de culcare, își făcu și rugăciunea de seară, ceea ce David a uitat, și se băgă în pat, sperând ca înaintea lui Moș Nicolae să vină Moș Ene, cel care aduce seară de seară somnul și visele, și să-i aducă un somn cât mai profund.
Trecu o oră, trecură două ore, David nu adormea și pace. Se tot ridica din pat, deschidea ușor ușa camerei sale, care dă direct spre ușa principală, unde sunt ghetuțele înșirate, și încerca să vadă, mijindu-și ochii, dacă a venit Moșul. Dar se pare că luminițele nu erau atât de puternice, sau poate și somnul îi dădea târcoale, căci de acum era deja târziu pentru un copil de vârsta lui, că nu vedea nimic. Așa că își luă inima în dinți și porni pâș-pâș spre ghetuțe. Dar ghetuțele erau încă goale. Hmmm…. se gândi el, poate Moșul încă nu a ajuns în cartierul nostru. Mai este până dimineață. Poate trebuie totuși să dorm ca să vină. Dar, în loc să meargă liniștit înapoi în camera lui și în pat, ce-i dădu prin gând?, o nouă farsă, desigur. Adresată, cum altfel, surorii lui. Așa că luă repede ghetuțele Mirunei și le ascunse după o perdea, în living. Și abia apoi merse la somn chicotind mulțumit în sinea sa că sora lui nu va mai primi nimic anul acesta de la Moșul și el va mânca dulciuri singur, iar ea se va uita și va înghiți în sec, suspinând. Așa-i trebuie, dacă mă supără mereu! Și, mulțumit de gluma făcută, adormi imediat.
Desigur că nici Miruna nu dormea. Moș Ene, se vede treaba, nu venise pe la ea. Așa că tot stătea cu urechile ciulite, doar-doar îl va surprinde pe Moș Nicolae venind. Pe David nu-l auzise când i-a furat ghetele, dar a auzit ușa când s-a întors în camera lui și a crezut că este ușa de la intrare și că a venit Moșul. Așa că a sărit repede din pat, a deschis cu grijă ușa de la camera ei și a luat-o tiptip spre „Zona Cadourilor”, cum numise, doar pentru sine, locul de lângă ușa de la intrare. Dar mare îi fu mirarea și mai ales mâhnirea când văzu că ghetuțele ei dispăruseră cu totul. Hmmm… cred că aici este, de fapt, mâna lui David, ghici ea, căci își cunoștea fratele ca pe un cal breaz. Și nici mai mult nici mai puțin, înșfăcă și ea ghetuțele lui și le duse la bucătărie și le ascunse după ușă. Dacă nu vine Moșul la mine, nu vine nici la tine, sâc! Și zicându-și așa, mulțumită de răzbunare, se duse la culcare și adormi și ea imediat.
Moșul însă văzuse toate acestea de la fereastră, căci tocmai atunci se pregătea să intre la ei să le aducă darurile pregătite, și pe de o parte se amuză de farsele copiilor, dar pe de altă parte se întristă de micile lor răutăți. Așa că intră și el, pâș-pâș, cum îi este obiceiul, merse în sufragerie să recupereze ghetuțele Mirunei, apoi la bucătărie după cele ale lui David, le așeză pe toate înapoi la locul lor, lângă ușa de la intrare și puse în fiecare pereche de ghetuțe câte o nuielușă. Frumos decorată, îmbrăcată în hârtie creponată și în beteală pufoasă, strălucitoare, dar tot nuielușă era. Și apoi ieși tot pâș-pâș, precum intră, și se pierdu în noapte, mergând spre alte case să lase cadouri sau nuielușe și celorlalți copii.
Dimineața, când David și Miruna s-au trezit, au fugit la ghetuțe gândindu-se nu atât la ce au primit, ci la cum va reacționa celălalt când va vedea că nu a primit nimic. Însă au rămas amândoi încremeniți, cu ochii în lacrimi, văzând nuielușele primite în locul cadourilor mult așteptate. Și-au dat amândoi seama de greșelile făcute. Și-au cerut iertare unul celuilalt, și-au promis cu cerul și cu pământul că nu vor mai face glume proaste, că nu se vor mai supăra unul pe celălalt și s-au îmbrățișat plângând. Iar când lacrimile lor s-au întâlnit, atunci când li s-au atins obrajii, o mare minune s-a întâmplat: ca prin farmec, nuielușele s-au ridicat singure din ghetuțe și s-au înălțat, în dans, spre tavan. Iar copiii, uitându-se uimiți după ele, au văzut că pe tavan îi aștepta un săculeț plin cu dulciuri și fructe. Unul singur pentru amândoi. Dar ei au înțeles că acesta era un semn că trebuie să împartă absolut totul între ei, ca doi frățiori cuminți. Era o lecție binemeritată de la Moș Nicolae. Tatăl a dat jos săculețul, iar copiii și-au împărțit toate cadourile în mod egal: o ciocolată mie, una ție, un baton cu cereale mie, unul ție, o portocală mie, una ție și așa mai departe până s-a terminat sacul. Apoi au început să mănânce fiecare ce-i poftea inima, zâmbind fericiți și puțin mai înțelepți.
Leave a comment