o pipăială existențială

m-am apucat să cos toate șosetele

un copil cu mâinile murdare de cerneală

în intimitatea propriului fascicul luminos

cos

prind două secunde cu un singur ac

stângace, temporar

cos

nu mă mai sperii când văd noapte afară

cos

trag de ațe ca de mâneca mamei

momentul înțepat, imobil

al meu

cos

toate cuvintele și le așez

în ordine, lumea e pace, e timp

intermitent, o pendulă automată

orice e reparabil

cos

spațiul metafizic e prins între ac

și materie

cos

materialul se lasă purtat prin degete moi,

calde

cos

prin ochiul unor ace care par prea mici

ața le cuprinde în universul nou

cos

un univers nou

---