[Oglinzi], [Flux] și [Mașinistul]

Oglinzi

Ochii îmi ard,

Pielea mi-e descusută,

Mă percep între ghilimele

Și mă-ntreb retoric

Dacă va crăpa oare

Oglinda aceea

În care mă vad

Imperfect.

Nu-mi răspund și mă scutur,

Mă tăvălesc în nenorocirea altora,

Îmi amintesc de mine

În copilăriile altora.

Dau cu pumnul în chipurile

Unor străini.

Dar tot nu știu cum ar trebui

Să privesc sau cum

Să m-apuc să repar

Oglinda asta

Măcar o dată să-mi

Mai văd propriul chip.

---

Flux

Dau la o parte pătura de vaiete,

Mă ridic din pat, mă spăl pe dinți,

Beau o gură de cola,

În restul torn rom

Pentru ziua de lucru,

Cantitate netă 0,5 l de urgie;

Cică-i pregătirea să-nfrunt

Revărsarea zorilor

Și știrilor într-o cadență

Tot mai furibundă

Ce-și lasă amprenta pe mine

Ca un amor clandestin.

Pe neocortex mi s-așterne

O membrană dantelată de demență,

Mă încalț, ies și încui în urma mea,

Ascult muzică în metrou,

Pas cu pas mă transform

Într-un conglomerat de atrocități

Adaptat pseudorealității în degradare.

Ajung la serviciu c-o mască nouă,

Colegii îmi salută zâmbind

Zilnica schimbare la față

Și încep să exist

Mai mult pentru concedii,

Să cred doar în

Deus absconditus din spatele

Camerelor de la bancomate

Și să-mi împart viața cu sistemul.

După încheierea programului

Mă-ntorc, mă dezbrac de haine,

De muncă și conversații parazite

Ca de o cămașă de forță,

Mă arunc în brațele dependențelor

Și-mi sting toate strigătele-n capilare

Întorcând pe dos gândurile

Să regăsesc niște valori.

---

Mașinistul

Fleacuri, șuruburi, piulițe

Înfipte în capul său.

Creierul lui – un mecanism sofisticat,

Automatizat. Cu mișcări fine, mecanice.

Și-a înșurubat în cap fiecare idee

Și fiecare mișcare a corpului său

De android sculptat la perfecțiune,

Automatizat până la nonsens.

La fel ca restul lumii.

---