[Omul care ne trebuie], [Steaua fără nume] și [Cine-a pus cârciuma-n pragul ușii]

Omul care ne trebuie

Locuiește într-o cutie cu pantofi, care a prins praf în depozitul cu muniție. Piticul iese de acolo când cerul își scutură morții aurii pe pământ, aceștia se strâng în jurul unui foc, fiecare povestește un thriller. Piticul se apropie încet, pe burtă, îi ascultă interesat, cu mâinile ca o mască pe gură, stupoarea lui să nu producă zarvă. Până la răsărit, morților le cresc aripi și se întorc de unde au venit. De-atunci piticul se multiplică și călătorește nocturn în mintea criminalilor faimoși.

---

Steaua fără număr

Faci parte dintr-o familie de albine, care moare otrăvită în lanul de floarea-soarelui tridemensională – un astru rubik în mâna unui inginer agronom înțepat de recordul chimical. Pe o scenă tu mimezi fetițe de regine, ucise, ele se scurg ca niște săbii din cer sub pământ. Te antrenezi în echipament sportiv și lovești cheia sol. La, Si, Do. 10 la puterea 10, propriile picioare îți pun piedică în riviera olimpicilor. Iisus te aruncă sus, într-un făt de plâns, sugrumat în pântecul de prințesă violată.

---

Cine-a pus cȃrciuma-n pragul ușii

Pe mămica și tăticul îi îmbrac în hainele mele de când am fost adolescenta nimănui. Îi plesnesc peste ochi cu o bibliotecă de citit, cel puțin 4 ore pe zi, pentru că ei nu au avut timp să facă asta, m-am născut când mămica era minoră, tăticul – un lover boy. Din limba și palmele lor de atunci, îmbibate cu sex, alcool și agresivitate, azi mă concep părinte prins într-un scutec din zâmbete, lacrimi de orfani. Am 30 de ani, sunt educatoare, îi învăț de departe pe ai mei cum să nu abandoneze iar.

---