otis tarda

în stepele bărăganului

foamea șuieră prin case

îi cheamă afară în frig

îi duce în locuri

știute și neștiute

aici foamea

e un vânător neînduplecat

o glandă lipsă

lovește ultimele dropii

cu bâte cu bolovani

iarna pe polei

marile zburătoare

preschimbate-n tocană

în umbre în fum

dansul rotit țipătul lor

rupând liniștea câmpului

pentru ultima oară

lângă sobe copiii

cu burțile pline

---