Ovidiu Baron în dialog cu Romeo Aurelian Ilie
Bună ziua, domnule Ovidiu Baron! Între 16 și 18 august s-a desfășurat la Sibiu cea de-a treia ediție a festivalului ASTRA Poetic, anul acesta tema centrală fiind Histories. Au fost invitați atât poeți consacrați, din primul eșalon, cât și tinere speranțe. De asemenea, știu că a fost o conlucrare foarte frumoasă între poezie și artele vizuale. Vă rog să ne spuneți mai multe despre ediția din anul acesta, despre invitați, despre cum s-a organizat totul.
Bună ziua! A fost cea de-a treia ediție a unui eveniment început în 2022 cu tema Escape Bridge, ideea fiind aceea a unui spațiu de evadare deopotrivă fizic și ficțional, care să permită explorări artistice, să stimuleze spiritul creativ și să pună în valoare o zonă mai puțin căutată din expoziția în aer liber. Tema de anul acesta are legătură cu poveștile pe care obiectele, casele și oamenii le aduc, conștient sau nu, în acest spațiu. Vreau să-i convingem pe vizitatorii noștri să nu vadă muzeul ca un construct fixat definitiv în spațiu și timp, ci mai degrabă ca o resursă inepuizabilă de inspirație, descoperire, învățare. Fiecare vine cu un bagaj propriu de experiențe, cunoștințe și așteptări, iar poemele, desenele, obiectele și instalațiile de artă oferă nenumărate variante de îmbogățire a acestui “bagaj”. Ramificațiile oferite de contribuțiile scriitorilor invitați duc aventura asta la o scară mult mai mare.
Comparativ cu celelalte două ediții, aceasta a avut ceva în plus? S-a distins prin ceva nou? Cum s-a simțit publicul prezent la festival față de anii anteriori? Crește cumva interesul pentru poezie?
Cred că ASTRA Poetic crește frumos. Am avut un public mai numeros, mai cald și mai implicat anul acesta. Dacă în timpul evenimentului ASTRA Poetic – integrat în ASTRA Rock Festival – vorbim de un public specializat, cititor și iubitor de poezie, noi ne adresăm, prin păstrarea pe durata unui an întreg a fiecărei expoziții, unui public mult mai numeros. Prin tranzitarea podului acoperit și plimbarea pe aleile din lunca și zăvoiul muzeului, poezia, poveștile, lucrările artistice le ies în cale zecilor, chiar sutelor de mii de beneficiari. Mulți se opresc să privească, să citească, să schimbe impresii. Avem și texte traduse în limbi străine și am observat mulți vizitatori străini oprindu-se să le citească. Așadar, interesul pentru poezie crește.
Știu că nu întâmplător ați ajuns să vă ocupați de ASTRA Poetic la Muzeul ASTRA și că sunteți chiar director general adjunct al acestui muzeu. Spuneți-ne mai multe despre funcția dumneavoastră de la muzeu și despre cum v-a venit ideea organizării ASTRA Poetic?
În primul rând datorită preocupărilor mele mai vechi în domeniul literar. Apoi am constatat că Muzeul ASTRA reprezintă o resursă extrem de bogată și în această direcție. Mă refer la conținutul uriaș de povești, experiențe, istorii personale sau ale unor comunități, legende etc. care însoțesc construcțiile, obiectele, sunt aduse de meșteri sau artiști populari la târguri și ateliere, sunt relatate în cercetările de teren, păstrate în arhiva instituției… Adeseori membrii comunităților din care au fost transferate obiecte sau case ne împărtășesc experiențe, momente din evoluția satului, emoții, trasează o geografie a memoriei, redefinesc spațiul de origine și cel în care a fost transferat obiectul. Noi avem aici un muzeu viu, nu doar un depozitar de patrimoniu, ci mai ales un izvor de cunoaștere, un spațiu al întâlnirii, al conviețuirii, al creșterii împreună.
Știu că dumneavoastră sunteți si scriitor, poet și prozator. Că ați debutat în anul 2009 cu un volum de proză scurtă, Nedumeriri (editura InfoArtMedia), iar în 2020 ați „debutat” și ca poet, cu volumul Liniștea de suprafață (editura Tracus Arte). Cele mai recente volume semnate de dumneavoastră sunt: Pâinea uriașilor (poezie, editura Casa de pariuri literare, 2022) și Zăpadă pe umerii Adelinei (roman, Editura pentru Artă și Literatură, 2024). Cu toate acestea sunteți extrem de discret, nu faceți deloc paradă cu aceste cărți. Deși poate ar trebui, pentru ca lumea să ajungă cumva la cărțile dumneavoastră. Vă rog să ne spuneți care sunt ideile care au stat în spatele celor mai recente două cărți.
Atât în poezie, cât și în proză, fac un joc al memoriei, mă întorc în timp și spațiu, regăsesc oameni, retrăiesc bucurii, dorințe sau spaime, vagabondez prin vise și reverii, șterg urme, falsific sau, dimpotrivă, scot la suprafață adevăruri care contează. Scriind, recitesc lumea, revăd locurile din alte perspective, trăiesc din nou totul, altfel. Explorez, evident, și prezentul. Cred că literatura mă ajută să văd și să pricep straturi ale realității pe care îndeobște nu le observăm, rezerve uriașe de frumusețe și de trăire care sunt, cel mai adesea, invizibile, ignorate. În roman am săpat tuneluri secrete înapoi, prin lutul mlăștinos, ceața deasă și stânca rece a memoriei. M-am întors pentru că am avut mereu senzația că am lăsat în urmă pe cineva. Mi s-a făcut frică și am călătorit spre timpul prezent. Am reluat însă pendularea între atunci și acum până când nu am mai știut care dintre cele două destinații era acasă și dacă lăsasem în urmă copilul sau adultul. Timpurile s-au amestecat, suferința a devenit bucurie, tristețea a devenit speranță. Am fost prizonierul propriului labirint, unde am găsit urme vechi și noi, am auzit voci dinăuntru și dinafară, am alergat după chipuri străine și familiare. Am scris cuvintele lor, cu disperarea că îmi scapă atât prezentul, cât și trecutul, că nu există drum sigur nici în realitate, nici în ficțiune.
Pe lângă aceste cărți, să le spunem așa, proiecte personale, știu că scrieți și o serie de povești ilustrate care pun în valoare casele și obiectele din expoziția în aer liber a Muzeului, reunite în colecția Poveștile Dumbrăvii Sibiului. Povestiți-ne mai multe despre acest proiect și această colecție, despre care eu pot deja spune că este una minunată, deși nu am citit decât două sau trei dintre cărticele.
Este, de fapt, în sine, o singură carte, pe care o public la editura ASTRA Museum sub forma unor povești ilustrate. M-am referit mai sus la poveștile ascunse în obiecte, la personajele legendare din satele pe care le revizitez, la atmosfera originară, la secvențele de memorie personală sau colectivă dăruite de oamenii pe care-i întâlnesc la muzeu sau pe teren. O expoziție în aer liber este inevitabil operă de ficțiune, chiar dacă folosește sau pleacă de la informații științifice, date istorice, studii aplicate pe un domeniu sau altul. Nu fac decât să “ghidez” vizitatorii sau cititorii curajoși în acest labirint al memoriei colective.
Interviul nostru se apropie de final și a venit momentul întrebării-clișeu: ce mai dospește în bucătăria scriitoricească a lui Ovidiu Baron, ce urmează să se coacă la țăstul literaturii?
Păi lucrez în continuare la Poveștile Dumbrăvii Sibiului, aș vrea să închei anul viitor seria pe care mi-am propus inițial să o fac. Scriu sporadic poezie, am și un manuscris în franceză care mă bântuie. Și mai am tot felul de fragmente, proiecte de laborator, schițe din care încă nu știu ce va ieși.
Vă mulțumesc foarte mult pentru timpul acordat. A fost un interviu foarte intersant din care cititorii noștri sigur vor învăța o mulțime de lucruri. Și sigur vor veni în număr mare la Muzeul ASTRA!
Mulțumesc și eu!
Leave a comment