Pădurea

(Jazgul Orozov)

Primesc ca un dar momentul în care pădurea se leagănă,
ca o frunte mică pe gleznele mamei,
momentul în care crengile împrăștie lumini,
în care gândurile ei devin șoapte, devin cânt,
și mă îndeamnă să cunosc cerul și pământul
din’năuntrul meu
aici, pădurea e trupul de copil ce gângurește a viață și
care ascunde povești de vârsta lui Dumnezeu