[pe coridorul ăsta se plânge anonim] și [dau refresh la pagină]

pe coridorul ăsta se plânge anonim

pe coridorul ăsta                          

cu platoșa pe spate cu sacoșa de la auchan

limba nu va mai duce multe

degetele întârzie în scriere

buzunarele astea

sunt buzunare unde țin pielea

fixată în nasturi

strâng riduri din patru orizonturi

& mă laud

am atât de multe

la 8 ani mă uit la minimax / la 10 eduard e închis la ospiciu învăț să zic schizofrenie / la 16 moare bunica de cancer pulmonar/ la 18 multe pastile albe albastre roz pentru fetițe / la 20 abatorul e emblema orașului & n-am să mai scap de poezie /

mă laud

le țin în mână ca pe bomboane

am atât de multe / am atât de multe

colorate                       tari

                  expirate

încât mi s-a umflat burta cu zgomot

iar atunci când am să cresc

voi deveni o mare de piele blândă

ce dansează

în contratimp

---

dau refresh la pagină

ca un dobitoc cu 10 unghii lungi alunecoase

aștept să mi se decidă soarta

în unghiul câș dintre obloane

până mâine mai e cale lungă

până la noapte mai sunt dumnezei de pus la culcare

despărțirile nu m-au plâns

cum m-a plâns neputința

a ști dacă ești penibil sau dacă

te vor pune în rame transversale

încoronatul de plastic al poeziei.

mama nu-mi răspunde la mesaje

aștept să vă treziți din somnuri oblice

din pleoape cât fire de iarbă

timp în care balansez silabe & limbi străine

pe umărul ăsta îmbătrânit

devreme.

există pe lume tonomate ce cântă

iertare mulțumire negociere

monedele se învârt în buzunarul pantalonului

precum roțile în ceruri

starea potențială e în poezie

starea probabilă e în mărunțișul din izmene –

nu mai rămâne și la cerșetorii drumului.

ține-te bine

până mâine mai e cale lungă

până mâine

abține-te

ai lăsat ochiuri de grăsime pe aragaz

din ochii mei vinele lui tata

cu care judec în patru timpi

lumea motrică

de la picioare –

alors

on danse.

---