[*ploile de toamnă], [*îmi doresc], [*eu te las], [*ți-ai imaginat] și [*eu sunt studenta]
***
Ploile de toamnă sunt pentru copaci.
Crengile cresc groase ca să poată susține
Sforile aspre ale sinucigașilor.
Nu pot să probez vieți,
Ca pe rochiile alea mult prea scumpe din mall
Să văd care dintre ele îmi stă cel mai bine,
Dar pot să ascult cum tibiile vă scrâșnesc sub tălpi ca bețele uscate.
Fiecare pas pe care îl fac e pentru tine și spre tine
Și mie nu îmi mai rămâne nimic-nimic.
Mai avem doar imnuri, saluturi uniforme și tăceri forțate.
Ăsta nu mai e un roman de dragoste sau un tratat filosofic.
Mai avem doar cântece străine înregistrate pe un flip phone de pe calculator.
Țara asta e un parazit care se hrănește cu toate speranțele fragede
Până nu mai rămâne nimic-nimic.
***
Îmi doresc o casă pe loc drept, să nu se ducă la vale într-o alunecare de teren,
Cum s-a întâmplat cu zeci de case în satul bunicului în vara în care s-a născut mama.
Îmi doresc o viață tristă și simplă ca în cântecele de Radiohead.
Îmi doresc să nu mai aud niciodată drăcia de:
„Acest troleibuz circulă pe ruta numărul 22”
Îmi doresc să pot ignora toți drogații ce își încălzesc metamfetamina
în folie de aluminiu
Pe cele mai iluminate bulevarde din București.
Îmi doresc un tată care să-mi admită că nu m-a vrut niciodată
Și o fiică la fel de tristă ca mine.
Îmi doresc doar poze cu mama, de la ziua ei pe malul mării.
Îmi doresc să mă întind pe o saltea făcută din tot gunoiul care mi se lipește de tălpi în garsoniera asta blestemată.
***
Eu te las pe tine în pace
Tu mă lași pe mine în pace
Și ne ținem de mână.
Suntem doi idioți care ne uităm dezgoliți unul la altul.
Eu, care n-am știut niciodată tabla înmulțirii,
Tu, care n-ai știut niciodată să spui te iubesc.
***
Ți-ai imaginat vreodată că iei un cuțit în mână,
Te lipești de perete cu fața la oglindă
Și începi să o tai din tine,
Bucată cu bucată
Pe Julia Roberts,
Sau Margot Robbie sau Zendaya?
Cuțitul să treacă greu prin toate straturile pielii,
Să fie tocit așa că să trebuiască să-l apeși mai tare,
Bucățile de grăsime și piele să cadă pe podea
De parcă nu și-ar fi avut niciodată locul pe corpul tău,
Tu să strigi de durere fără regrete, fără milă,
Mândră că poți în sfârșit merge până la capăt,
Să pui niște ață neagră într-un ac subțire
Și să începi să coși în cruce.
Când ai să termini, să îți treci degetul prin sângele de pe podea,
Și să te dai cu el pe buze.
***
Eu sunt studenta care plânge isteric dacă ia 8,
Fata prietenoasă cu toți,
Și la care se dau bărbați mai în vârstă,
Femeia care nu este niciodată destul de înfometată,
Sunt fiica care ar prefera să nu-și sune părinții atât de des
Iubita obositoare care încă și-ar dori să fie tratată ca o prințesă,
Vecina care se plânge prietenelor ei că faci în fiecare seară, la 9, gălăgie,
Chiriașa care lasă vasele nespălate să se ridice ca un turn deasupra ei.
Creierul meu e într-o bătălie
Comică cu sine,
O fugă ironică a lui Tom după Jerry
În care cineva va ajunge inevitabil
Plat, lovit de o tigaie.
Astăzi voi încerca să scriu ceva nou,
Îmi voi deschide aplicația de notițe
Și voi stinge videoul de pe YouTube care se aude nonstop în casa mea.
Voi scrie un vers,
Îmi voi aminti de tine,
Și voi porni iar podcasturile dubioase.
Leave a comment