Poeme

spre cer

câte ore de explozii au ascultat copacii de pe strada ta

când m-am gândit la tine rătăcindu-mă

soarele se ridică 5 kilometri deasupra mea

te-am găsit bandajându-ți rănile

străzile ‒ în permanentă negociere

continuam să așez jucării la baza blocului

spălam păpușile de sânge

ale cui vor fi fost acele fire subțiri roșii

poate ‒ mamele căzute și înfrânte la naștere

poate ‒  fiicele acoperite de salbe de gloanțe

poate ‒ tații căzuți în genunchi cu arma în mână

poze cu ei pe ziduri – martiri și ce mândri suntem vai

aici au fost vecini și un consiliu administrativ

azi ‒  iz de amidon – piele arsă

sufletul meu urcând ca spre cer spre sufletul tău

când te ții ascuns de parcă ai murit

când te ții ascuns de parcă ai murit

---

definitiv

te caut scriind versuri repetate în gând

înainte în parc

un poem care pleacă spre răsărit

un cuvânt care nu se teme pentru ce e

dacă s-a ivit într-un zid

și nu se frânge și nu se distinge

marginea lui de franjuri de hârtii

un înger în centrul vieții mele

un înger peste care ninge și tu-mi spui despre

sfârșituri când ții în pumni

planetele și soarele tot Universul crăpat

și în mâini scăldată frumusețea mea

treci prin aer ca prin trei ceruri deodată

după un întuneric total

lumini peste tot să colind

pajiștea cu tine

definitiv.

---

puțină gălăgie pentru ce va urma

scrijelind tot ce ne spunem și apoi

tot noi

în carne vie

ne tăvălim în noroi agonisind

gloria din distanțare

ca și când jocul nu-i știut

ca și când gloria nu-i un pas mut

să nu dormi ore și nopți și să

nu mă mai vezi zile și nopți

dacă voi muri

dacă voi muri

fără să mă mai vezi

te voi căuta și apoi

și apoi

te voi striga și apoi

și apoi

știi tu cum

nu pot să uit ochii tăi

privindu-mă la nesfârșit

te voi iubi până când marea

va seca.

---