Poeme de decembrie

Împărtășire în doi

Doi omuleți obosiți își balansează picioarele în gol

Se uită unul la celălalt.

Pe Strunga Dracului

E miros de anomie.

Conectează telefonul

Apasă butonul „Revino la setările din fabric”

La orizont M-ții Făgărăș devin o linie neagră compactă.

---

Nimeni nu a mai deschis draperiile

Soarele nu mai răsare

În cușca din mijlocul oceanului

O inimă atârnă de bară

Obsedată de valuri

La ultimul uragan

A atins malul

Nisipul ți-a șters forma

Iartă-mă

Am devenit un hoț

Merg pe la toți cunoscuții

Le fur amintirile cu tine

Fac noduri în timp pe care poposesc.

La următoarea maree

Nodurile îmi cad peste pleoape

Adormirea mi te-a luat.

---

Un Gând ca toate celelale

La finele lumii zâmbesc

Am fost, am trăit, am plecat

Îmi las pietrele de căpătâi aici

Iau îmbrățișarea mamei cu mine

Zâmbetul lui tata când îmi reușește să șurubăresc ceva

Vocea caldă a surorii mele pe post de ghid

Și prima amintire cu Lyam.

Mă opresc din a scrie alte liste la capăt de linie

Teleportatorul nu așteaptă după mine

Broasca țestoasă duce-n spinare o cărămidă,

Din visul lucid mă trezește tusea ta seacă.

Mi-ai furat iar plapuma

Și somnul

Întoarce-te la gânduri ce-ți măresc dioptria la ochelari,

La răceli fără șervețele unde să-ți sufli păcatele

Îmi spuneai că poezia te plictisește

Gândul meu înspăimântat

Stă în loc

Să nu atingă alți neuroni

Am pierdut ornamentul în formă de stea

Bradul a rămas fără vârf

Mă duc să pun o cafea

Lângă te servesc

Cu inimi încălzite la microunde

Îmi doresc ca Mary Shelley

Să fi avut dreptate

---

Nimeni nu e de vină

Pe Valea Jiului

A mai rămas doar praf în plămânii

Ce scuipă sânge prea des

În șervețele îndesate în trenuri spre Timișoara

În norii de la poalele muntelui

E cenușă

O vezi printre punctele de mătreață pe hainele oamenilor

Cărbunele rămâne mizeria de sub unghii

Nu se șlefuiește niciodată.

Ochii văd doar imperfecțiuni

Genele femeilor sunt negre

De așteptare

E trei dimineața, încă nu a ajuns acasă

Se surpă peste mine, peste tine

Trecuturi ce nu ne aparțin

Până la punctul de extragere

Deschid drumul cadavre în putrefacție

ADN-ul transformă numere de papuci.

S-a oprit la 43

Din puț ochi gri se uită înainte

Zâmbetul mai există doar în interior

Pe fața neagră

Privirea dezolantă a unui supraviețuitor.

---